0:00

Medicii nemțeni, în Capitală, pentru proteste, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Sindicaliștii din domeniul Sănătății din Piatra Neamț și-au făcut programare pentru a picheta Ministerul Sănătății și pe cel al Finanțelor. Programul protestelor a fost anunțat încă din 6 septembrie și este determinat de revendicările formulate de Coaliția profesioniștilor din sistemul de sănătate, căreia i s-au alăturat Societatea Medicilor din Colectivităţile de Copii Tineri și Asociația Medicilor Rezidenți din România.

„În Piatra Neamț revendicările sunt aceleași, nu se diferențiază cu nimic față de revendicările formulate la nivel național. Nu am nimic de adăugat în plus față de ce am declarat și până acum. Atâta timp cât nu ne sunt respectate drepturile vom recurge la proteste. Din Piatra Neamț vor pleca 3 medici și 20 de persoane din cadrul sindicatului Sanitas”, a declarat dr. Iosif Koszeghi, președintele Colegiului Medicilor din Neamț.

Într-o notă adresată membrilor Consiliului Național Sanitas se arată că revendicările sunt în număr de 6. „1.Alocarea a minim 6% din PIB pentru finanțarea sistemului public de sănătate. 2. Elaborarea și adoptarea unor măsuri legislative care să garanteze independența profesională a celor care lucrează în sistemul public privat de sănătate. 3. Adoptarea unei legi a salarizării specifică sistemului de sănătate. 4. Apărarea demnității profesioniștilor din sistemul sanitar românesc și stoparea denigrării acestora de către autorități. 5. Organizarea unităților medicale cu paturi în sistem public, astfel încât să asigure servicii prompte și de calitate pentru pacienți. 6. Consultarea reală a Coaliției profesionișțtilor din sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcționarea sistemului de sănătate.”

Potrivit organizației județene Sanitas, medicii nemțeni vor pleca spre Capitală, în seara de 25 septembrie, urmând ca joi, 26 septembrie, să picheteze la Ministerul Sănătății, alături de medicii din Botoșani, Teleorman, Alba, Bihor și Gorj.

„Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate este pentru a construi nu pentru a distruge. Pichetarea are drept scop aducerea de argumente pentru ministrul Sănătăţii, pentru ca el să fie ambasadorul nostru în Guvern, în acţiunea de a fundamenta un sistem de sănătate performant. Aceste acţiuni ar fi trebuit să înceapă în momentul în care Guvernul Boc a oprit finanţarea corespunzătoare a sistemului şi a completat fără nicio raţiune veniturile profesioniştilor dar, din păcate, eram dezbinaţi şi nu am avut forţa, fiecare în parte, să ne facem cunoscute argumentele şi doleanţele”, a declarat prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. Pentru luna octombrie Coaliția profesioniștilor din sistemul sanitar a programat organizarea unui miting. (M. TEODOROF)

Articolul precedentCristina Luca, premiată la Fălticeni
Articolul următorPonta şi Antonescu se străduie să rupă USL