Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) s-a adresat ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, cu o serie de solicitări “în vederea continuării în bune condiţii a activităţii cabinetelor de medicina familiei după încetarea stării de urgenţă”, potrivit unui comunicat de presă, semnat de dr. Raluca Zoiţanu, preşedintele FNPMF.

mediciCea mai importantă dintre solicitări are drept obiect continuarea acordării de consultaţii la distanţă: “Păstrarea posibilităţii acordării de consultaţii la distanţă, în scopul limitării deplasărilor nenecesare ale pacienţilor la cabinetele medicale şi limitării transmiterii SARS-CoV2, având în vedere experienţa pozitivă avută până în prezent cu acest tip de consultaţie”, potrivit sursei citate.

Alte cerinţe ale FNPMF:

  • “Crearea unui mesaj de informare publică prin care pacienţii să fie încurajaţi să sune medicul de familie pentru problemele de sănătate nou apărute sau pre-existente, fără legătură cu noul coronavirus. Pe fondul mesajelor axate în exclusivitate pe COVID-19 observăm o reducere a adresabilităţii pentru toate celelalte patologii acute, subacute şi cronice, măsurilor profilactice (ex. vaccinare), existând riscul agravării acestor patologii sau evoluţiei nefavorabile a epidemiei de rujeolă. Capacitatea cabinetelor de medicina familiei de a veni proactiv în întâmpinarea pacienţilor este redusă, eforturile depuse până în prezent de medicii de familie şi asistenţii medicali neputând substitui efectul unui mesaj de informare publică difuzat constant de toţi furnizorii de servicii media audiovizuale.
  • Suplimentarea bugetului alocat asistenţei medicale primare din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2020, în vederea eliminării discriminărilor introduse faţă de alte categorii de unităţi sanitare şi de personal medical prin aplicarea prevederilor Legii 19/2020, Ordonanţei 43/2020, HG 252/2020, Ordinului 539/2020, Ordinului 414/2020. Achiziţia materialelor sanitare necesare pregătirii pentru pandemie, adaptarea cabinetelor şi personalului la cerinţele pandemiei, stării de urgenţă, inclusiv la acordarea consultaţiilor la distanţă, reducerea adresabilităţii au condus la reduceri semnificative ale veniturilor personale ale medicilor de familie şi la imposibilitatea creşterii veniturilor asistenţilor medicali, cu afectarea moralului întregii echipe a cabinetului.
  • Stabilirea unităţilor medicale şi de suport medical implicate în triajul, cazarea şi tratarea bolnavilor infectaţi cu SARS-CoV2, astfel încât cabinetele de medicina familiei şi centrele de permanenţă să poată continua asigurarea în bune condiţii a serviciilor de asistenţă medicală primară pentru toată populaţia care nu este infectată cu SARS-CoV2. Cabinetele de medicina familiei, în cea mai mare parte cabinete individuale, şi centrele de permanenţă nu dispun de spaţiul şi personalul auxiliar necesar pentru a asigura triaj în cort în afara cabinetului/centrului şi nici pentru circuite complet separate COVID-19 şi non-COVID-19, similar spitalelor şi altor unităţi sanitare de mari dimensiuni. Din aceste motive solicităm ca pacienţii COVID-19 confirmaţi sau suspecţi să nu fie îndrumaţi prin protocoalele şi actele normative elaborate de autorităţi spre cabinetele de medicina familiei şi centrele de permanenţă ci spre unităţile medicale şi de suport medical dedicate COVID-19. Prezenţa accidentală în cabinetele de medicina familiei şi centrele de permanenţă a pacienţilor COVID-19 încă neconfirmaţi, cu simptomatologie la debut, şi care scapă triajului prin omiterea oferirii tuturor informaţiilor în cadrul anamnezei nu poate fi evitată, însă nu este de dorit direcţionarea pacienţilor confirmaţi de către autorităţi spre asistenţa medicală primară.
  • Actualizarea Ordinului 436/2020 privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, cu prevederi specifice pentru decesele care au loc la domiciliu în care există suspiciunea ridicată de medicul de familie de deces ca urmare a infecţiei COVID-19. Cabinetele de medicina familiei nu dispun de echipament personal de protecţie adecvat pentru a asigura examinarea cadavrului la domiciliu şi constatarea decesului în aceste situaţii”.(M. CONSTANTINESCU)
Articolul precedentMinistrul Educației: Evaluarea națională și bacalaureatul se susțin conform calendarului
Articolul următorUn grajd supraîncărcat cu baloți de paie s-a prăbușit peste 20 de vite
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.