ACTUALIZARE: Daniel Harpa, primar Târgu Neamţ: „O veste care ne-a îndurerat pe toți. O mare pierdere pentru orașul noștru, o mare pierdere pentru spitalul nostru. Nici nu am cuvinte să exprim regretul. Un om de o desăvârșită conduită morală și profesională. Transmit condoleanțe familiei și rudelor”.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Dr. primar cardiolog Alexandru Sava a decedat, în această (6 octombrie) după-amiază, într-un grav accident de circulație ce a avut loc în apropierea Schitului Sf. Mina din Târgu-Neamț.
Autoturismul în care se afla dr. Sava a fost acroșat de o altă maşină, care circula spre Iași.
Conform declarațiilor martorilor, inclusiv a șoferului celuilalt autoturism, dr. Sava a întors mașina fără să se asigure.
Din cele trei persoane din BMW-ul de care s-a lovit mașina medicului a fost rănită doar o femeie, mătuşa şoferului. Din păcate, doctorul Sava a suferit leziuni incompatibile cu viaţa.
„Când am ajuns la locul intervenţiei, cele 3 persoane din BMW erau deja evacuate fiind în grija echipajului de prim-ajutor, iar la celălalt autoturism am acționat pentru descarcerarea conducătorului auto”, a declarat colonelul Dumitru Gavrilescu, şeful Detaşamentului de pompieri Târgu Neamţ.
Șoferul autoturismului BMW , un tânăr de 28 de ani din judeţul Mureş, ne-a declarat: „Mergeam spre Iași și mi-a intrat în față. L-am lovit în lateral. A vrut să întoarcă mașina”.
Dr. Tudorel Axinia, fostul manager al Spitalului Târgu-Neamț și coleg cu dr. Alexandru Sava ne-a declarat șocat: „Este doliu în lumea medicală din Târgu-Neamț. Nu am cuvinte”.
Doctorul Alexandru Sava avea 59 de ani. (C.T. STURZU)