Voleibalistele de la Medicina Târgu Mureş au dat lovitura la Piatra Neamţ. Ele s-au impus în cinci acte şi au plecat acasă cu două puncte preţioase. Unicul a câştigat primul set la 18, dar le-a cedat pe următoarele două la 14 şi la 19. O tresărire de orgoliu apărută în tabăra pietreană în actul al patrulea a dus la adjudecarea acestuia cu 25-18. Tie-break-ul a fost electrizant. După ce medicinistele au condus cu 14-10, elevele antrenorilor Rareş Gavril şi Mihaela Voivod au revenit spectaculos egalând la 14 însă au cedat până la urmă cu 14-16.
“Oaspetele au venit foarte motivate şi au jucat nesperat de bine. Noi nu prea am reuşit să ne facem jocul pe care-l facem de obicei. În tie-break nu am avut noroc, am egalat târziu şi nu am mai avut puterea de a ne mobiliza. E greu să faci faţă cu aceleaşi 7 jucătoare. Târg-mureşencele nu au cedat deloc. Ne-am dorit să câştigăm, dar nu am putut”, a declarat Mihaela Voivod, antrenoarea secundă a Unicului.
Cu 11 puncte, Hambele şi compania ocupă locul al 6-lea în clasament la egalitate de puncte cu SCM Piteşti, ocupanta locului al 7-lea. În etapa următoare, programată sâmbătă, 26 noiembrie, Unicul joacă pe terenul nou promovatei CSU Galaţi.
Voleibaliştii de la VCM-LPS Piatra Neamţ au fost învinşi în campionat cu 3-0 (-15, -21, -12) sâmbătă, 19 noiembrie, de deţinătoarea titlului SCMU Craiova şi vor juca luni (21 noiembrie) şi marţi (22 noiembrie), în Cupa României, în deplasare, cu Ştiinţa Explorări Baia Mare. (Ana MOISE)