Pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul și-a asumat răspunderea intră în vigoare din noiembrie, parte de pe 1, parte cu începere din a doua decadă a lunii. Printre cei vizați sunt cei care lucrează în domeniul IT, dar și cei din construcții. Din noiembrie 2023, IT-știi pierd unele beneficii, iar veniturile unor salariați din domeniu se dimininuează pentru că de acum datorează impozit de 10 procente pentru sumele mai mari de 10.000 de lei.
În paralel, cei din domeniul IT nu mai sunt obligați să contribuie la Pilonul 2 de pensii, dar pot face acest lucru la cerere. Practic, dacă renunță la a asigura bătrânețile vor avea mai mulți bani în buzunar, dar pierd sumele pe care le-ar fi acumulat la momentul la care ies din câmpul muncii.
Sunt noutăți și pentru cei care lucrează în construcții, agricultură sau în industria alimentară. Aceștia nu vor mai beneficia de scutirea contribuției de asigurări de sănătate. Totuși, pentru a compensa pierderea, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care prevedere majorarea salariului minim brut din aceste domenii. În construcții, salariul minim va ajunge la 4.582 de lei, în timp ce în industria alimentarea va ajunge la 3.436 de lei (amănunte aici).
O altă prevedere, mai controversată, ce intră în vigoare pe 11 noiembrie vizează limitarea plăților în numerar, fiind vizate atât persoanele juridice cât și persoanele fizice. Se interzic plățile fragmentare cash pentru furnizorii de bunuri și servicii pentru facturile mai mari de 1.000 de lei, respectiv 2.000 de lei pentru magazinele tip cash and carry. Între o persoană fizică și una juridică plafonul de plăți este de 5.000 de lei, iar persoanele juridice nu pot avea în casierie, la finele unei zile, mai mult de 50.000 de lei. Nerespectarea plafoanelor stabilite poate atrage amenzi în cuantum de 25 de procente din suma încasată, plătită sau deținută în casierie.
Acesta nu este sfârșitul modificărilor fiscale asumate de Guvernul Ciolacu, o parte din măsurile adoptate recent vor intra în vigoare la începutul anului 2024.
(G.S.)