Măstăcăneanu: ”Criza și DNA sperie investitorii”

Viorel Măstăcăneanu, președintele CA-ului de la Ceahlăul, a emis poate cea mai sinceră declarație publică din ultimii ani, considerând că DNA și criza financiară, coroborată cu faptul că nu există o legislație ce încurajează investițiile din fotbalul românesc, sunt elemente suficiente pentru a determina oamenii de afaceri să departe de arenele fotbalistice. ”DNA influențează fotbalul poate la fel de mult ca și criza, pentru că investitorii ar mai veni, dar acțiunile DNA sperie investitorii. Nici criza, nici acțiunile DNA nu le poți evita sau contracara, din cauza lipsei unui pachet de legi care să ajute sportul. Poate lumea a mai greșit, în ideea de menține performanța, dar au și greșit și au fost aduși la audieri de DNA pentru asta”, consideră oficialul Ceahlăului.

Viorel Măstăcăneanu a apreciat în procente și care sunt șansele vânzării acțiunilor clubului pietrean către alți posibili investitori: ”În momentul de față, sunt 60% șanse, iar după discuțiile cu posibilul viitor partener al lui, posibilitățile de vânzare vor crește la peste 80%”.

Mihai STOIAN

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...