Angelo Massone a condiţionat, miercuri, 16 septembrie, plata salariilor restante de preluarea tuturor acţiunilor la FC Ceahlăul SA. Declaraţia vine în contextul în care, cu două săptămâni în urmă, acelaşi Massone spunea într-un comunicat de presă că nu poate susţine toate pretenţiile financiare ale angajaţilor şi fotbaliştilor FC Ceahlăului.
„Acesta este un business. Nu pot să plătesc salariile fără să deţin toate acţiunile la club, dar domnul Măstăcăneanu refuză să le cedeze”, a spus Massone.
Italianul a mai precizat că este dispus, totuşi, să facă un pas în spate, dacă reprezentanţii societăţilor RIFIL şi Getica 95, respectiv domnii Luigii Bodo şi Viorel Tudose, achită toate restanţele clubului pietrean.
Întrebat dacă este conştient că, în aceste condiţii, clubul poate intra în orice moment în faliment, Angelo Massone, a răspus că nu îl interesează, deoarece acesta este un risc asumat.
Cert este că jucătorii Ceahlăului vor rămâne în continuare neplătiţi şi nu se vor prezenta la antrenamente dacă se va merge pe aceeaşi linie. Ei au cerut să intre în şomaj, pentru a fi plătiţi măcar cu indemnizaţia acordată de statul român, până îşi vor găsi alte angajamente. (Mihai STOIAN)
adevaratul vinovat pt. TOT e Mestecaneanu, el a decis totul, el e cel cu “riscul asumat”, nu l-a mai interesat aceasta echipa, dar macar in ceasul al 12-lea putea sa nu mai fie hot cu aceasta echipa si sa o dea unui penal dovedit de mult, iar apoi sa imparta prada (banii din drepturile TV); va amintiti cand a spus Masone prin primavara “ca de banii de la TV virati nu se va atinge nimeni, decat el” ?
Massone nu e decat un sarlatan de drumul mare, folosit la lucruri murdare.
Echipa e cel mai bine sa dispara momentan (faliment) pentru a scapa implicit si de acesti hoti. Apoi pornit de la 0, cu alti oameni, mai corecti sper.
Nu există oameni CORECȚI, Massone are dreptate în conferință, totul e un business…nimeni nu bagă bani ca să conducă alții…SUNT LUCRURI MAI IMPORTANTE DECAT FOTBALUL!
Intrebati oamenii din Buzau ce hram poartă d-nul TUDOSĂ de la GETICA 95, cate promisuni fară acoperire a făcut acolo fără acoperire…d-nul BODO este singura persoană RESPECTABILĂ din rândul creditorilor, care a ajutat necondiționat clubul…