Alesandro Massone, avocatul italian care dorește achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al FC Ceahlăul SA, împreună cu colaboratorii săi, Renzo Rossi și Ricardo Ronca, s-a relaxat în sala de socializare ”Constantin Grigoriu”. Massone l-a apreciat pe Gelu Crăcană, ofițerul de presă al clubului pietrean, pentru colecția de fotografii, de articole din presă și tricouri, strânsă în ani de zile, s-a oprit să analizeze pozele realizate în vara anului 1999, de la meciul pietrenilor contra Juventusului, din Cupa UEFA Intertoto și l-a recunoscut într-o fotografie alb-negru pe Ioan Mironaș, actualul director sportiv al Ceahlăului. Cei trei italieni s-au mulțumit să declare că s-au apucat de muncă, dar auditul pe care l-au demarat la clubul pietrean nu va afecta cu nimic reunirea fotbaliștilor, anunțată pentru luni, 12 ianuarie, ora 15:00 la stadionul Municipal ”Ceahlăul”. La reunire va fi prezent și tehnicianul Florin Marin, care, deoacamdată este antrenorul principal al formației pietrene. Italienii vor trebui, însă, să-i asculte pe fotbaliștii nemulțumiți de neachitarea primelor de joc restante, care au plecat în vacanța de iarnă cu buzunarele goale. Primul care a fost luat la întrebări, a fost fundașul Andrei Marc, care este curtat intens de Dinamo și Astra Giurgiu, pentru un transfer. (Mihai STOIAN; FOTO: Gelu CRĂCANĂ)