Maşină zdrobită de un cap de pod la Bicaz Chei, 3 victime

accident-noapteaUn autoturism al cărui şofer a pierdut controlul direcţiei, a intrat în plin într-un cap de pod şi apoi într-un stâlp de telefonie, la miezul nopţii de 8 spre 9 septembrie, în localitatea Bicaz Chei. Toţi cei trei ocupanţi au fpst răniţi, iar şoferul – un bărbat de 29 de ani, a rămas încarcerat.

„La locul accidententului s-au deplasat două ambulanţe de la Bicaz, echipajul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD şi s-au început imediat manevrele necesare pentru scoaterea şoferului din maşină”, a declarat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „Bărbatul avea o fractură la gamba stângă şi traumatisme şi a fost transportat în cel mai scurt timp la spital”.

Ceilalţi dopi tineri din autoturism au suferit şi ei leziuni. Un bărbat de 27 de ani a fost diagnosticat cu policontuzii, fractură os zigomatic cu afectarea sinusului maxilar, iar celălalt, în vârstă de 18 ani, are o fractură de antebraţ şi luxaţii la oasele palmei.

Poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs accidentul şi au întocmit un dosar penal de vătămare corporală din culpă pe numele şoferului.

C. MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...