0:00

Județul Neamț va găzdui la sfârșitul săptămânii cea de-a XV-a conferință a Asociației Polițiștilor Creștini din România, ediție jubiliară, dat fiind că, tot acum, se împlinesc 15 ani de activitate a asociației. Este pentru a treia oară când conferința APC se organizează la Piatra Neamț, iar această ediție se va desfășura în perioada 11-13 septembrie, la Biserica Penticostală ”Elim” din municipiu.

Hristos iubește (și) polițiștii!, ZCH NEWS - sursa ta de informații”Conducerea APC dorește să mulțumească și pe această cale Bisericii Penticostale Elim Piatra Neamț și pastorului Liviu Axinte, care s-a oferit a fi gazdă conferinței noastre. La lucrări sunt invitați polițiști activi, foști polițiști, dar și cadre active sau în rezervă din alte structuri de autoritate ale statului – pompieri, jandarmi, lucrători ISU, poliție militaraă -, indiferent de confesiunea religioasă, care doresc să trăiască după principii biblice”, declară Constantin Stroia, unul din cei care reprezintă județul Neamț în APC.

Asociația Polițiștilor Creștini din România a apărut în 1999, ca organizație interconfesională ce promovează atât respectarea legilor statului român, cât și respectarea principiilor lui Dumnezeu. Asociația funcționează în baza OG 26/2000 privind asociațiile și fundațiile. Printre scopurile și obiectivele urmărite de APC se regăsesc ”promovarea unui climat de respect faţă de principiile învăţăturilor creştine şi faţă de legile ţării; răspândirea Evangheliei Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos în rândul poliţiştilor români şi prezentarea principiilor învăţăturilor şi moralei creştine de pe poziţii non-denominaţionale; încurajarea reciprocă a poliţiştilor în credinţa mântuitoare prin Hristos, pentru a deveni modele de trăire creştină în mijlocul colegilor de serviciu, al comunităţii în care trăiesc şi muncesc, în familie şi chiar faţă de infractorii cu care se confruntă. În felul acesta APC doreşte să fie un colaborator apropiat al conducerii centrale şi locale a Ministerului Afacerilor Interne în redresarea morală a acestei instituţii pe baza legilor în vigoare şi a principiilor de muncă şi viaţă creştine; încurajarea abordării fiecărui fapt de viaţă şi îndatorire profesională din perspectiva unei etici creştine de pe poziţii non-denominaţionale; dezvoltarea unui program social pentru ajutorarea familiilor poliţiştilor eroi, precum şi a unor foşti poliţişti deveniţi invalizi în cursul unor misiuni; promovarea colaborării şi dezvoltarea legăturilor cu poliţiştii creştini din alte zone ale lumii, prin intermediul asociaţiilor poliţiştilor creştini din ţările lor, prin schimburi de experienţă, cât şi vizite reciproce de cunoaştere şi documentare”.

Din asociație fac parte polițiști creștini din confesiunile creștine existente în România: baptiști, penticostali, creștini dupp Evanghelie, charismatici, adventiști, ortodocși, unitariști și alții, care doresc să trăiască efectiv conform principiilor biblice. ”De asemenea, promovăm și respectarea legilor țării, pentru că în Cuvântul lui Dumnezeu se spune foarte clar că nicio rânduire nu este lăsată fără voia lui Dumnezeu, iar Dumnezeu, fiind un Dumnezeu al ordinii și disciplinei, iubește autoritatea. În epistola Apostolului Pavel către Romani, capitolul 13, se menționează că Însuși Dumnezeu este Cel care ridică dregători într-o națiune, iar noi trebuie să respectăm legile țării”, adaugă Constantin Stroia.

Asociația Polițiștilor Creștini din România are un caracter național, iar reprezentanții acesteia se află în toate colțurile țării. Există filiale în Cluj, unde este și sediul central al asociației, în Oradea, București și reprezentanți în 36 de județe.

(ZCH)

Articolul precedentArestată după ce şi-a jefuit vecinii!
Articolul următorMaşină zdrobită de un cap de pod la Bicaz Chei, 3 victime
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.