La miezul nopții de 8 spre 9 februarie, pompierii din Roman au fost anunțați, de un șofer, care a sunat disperat la 112, că autoutilitara pe care o conducea a rămas blocată în noroi pe drumul dintre satele Nistria, comuna Boghicea, și Ghidion, comuna Stănița. Omul lucrează la o firmă de curierat, trebuia să ducă niște pachete la destinație și a ajuns pe drumul ”mlăștinos”, după ce-a fost ghidat greșit de GPS.

pompieri 20“Spre locul solicitării a plecat un echipaj de pompieri militari, cu o autospecială de lucru, care a intervenit pentru degajarea autoutilitarei rămase blocată. Salvatorii romașcani au tractat autoutilitara, cu ajutorul autospecialei de stingere și a unui buldoexcavator de la primărie, până în satul Ghidion”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Șoferul era din Brașov și nu cunoștea zona, iar GPS-ul n-a greșit mult, dar esențial, pentru că l-a dirijat pe un drum agricol, impracticabil după ninsorile de ieri, aflat la distanță de un kilometru de drumul pe care trebuia să meargă de fapt. Manevrele de scoatere a autoutilitarei ”la liman” au durat trei ore. (C.M.)

Articolul precedentLa diabet, în Policlinică, s-a ajuns cu programarea în vară
Articolul următorMai vine trenul la Târgu-Neamţ?
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.