Un accident, care se putea sfârși cu o tragedie, a avut loc, în dimineața de 11 aprilie, la ora 4:00, în satul Doina, din comuna Girov. Într-o curbă la dreapta, un bărbat de 37 de ani, din Borlești, care conducea un autoturism pe DJ 156A, dinspre Girov spre Roznov, a pierdut controlul asupra direcției. Mașina a ieșit în decor, s-a răsturnat pe câmp și a luat foc.
“La locul accidentului s-au deplasat 10 pompieri, cu două autospeciale, și o ambulanță SMURD”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. “Proprietarul autoturismului se afla întins pe carosabil, la o distanță de 15 metri față de mașină, avea multiple traumatisme, atât la cap și la față, cât și la membrele superioare și inferioare, nu putea comunica și nu știa ce s-a întâmplat. A fost preluat de ambulanță și dus la UPU Piatra-Neamț”.
Autoturismul, care a luat foc din cauza scurgerilor de motorină – după cum aveau să stabilească pompierii – a ars în totalitate. (C.M.)