Un bărbat din Borca a vrut să păcălească sistemul informatic, dar a fost prins de polițiști cu acte false pentru 7 mc cherestea de brad și a fost amendat cu 10.000 lei. Sâmbătă, 25 august, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice au oprit pentru control un transport de cherestea și au constatat că un bărbat, din Borca, a expediat 7,41 mc cherestea de răşinoase, fără a avea documente de provenienţă legală și a întocmit, în fals, un aviz de însoţire pe care l-a introdus în aplicaţia informatică.

lemne cherestea“Bărbatul a fost sancționat de polițiști conform art. 19, alin. 1, lit. a din Legea nr. 171/2010 cu amendă de 5.000 de lei. De asemenea, a fost dispusă măsura complementară de confiscare a sumei de 4949,88 lei, reprezentând contravaloarea materialelor lemnoase”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

lemne camion 04Bărbatul este cercetat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals informatic. Tot sâmbătă, polițiștii au mai amendat cu 5.000 lei pe un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din Răucești, care conducea autoutilitara încărcată cu aproape 4 mc cherestea de brad fără aviz de însoțire. Transportul ilegal a fost depistat pe DJ 208 G, iar pe lângă amendă, polițiștii au confiscat mașina cu tot cu cherestea. Acțiunea de sâmbătă a polițiștilor s-a încheiat cu patru amenzi în valoare de 15.000 lei și confiscarea a peste 13 mc material lemnos în valoare de 7.805 lei. (C.I.)

Articolul precedentGALERIE FOTO AMICAL Energia Pângăraţi-Victoria Horia 3-4 (0-0)
Articolul următorArestat pentru că s-a răzbunat pe soacră
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.