Marţi, la Teatrul Tineretului, Preşedintele Centrului de Cercetare al Clubului de la Roma

Un specialist de marcă în dezvoltarea durabilă, dr. Călin Georgescu, va susţine marţi, 23 septembrie 2014, ora 18, în sala TT o conferinţă sub genericul „Motivaţia: România” în cadrul căreia se vor dezbate teme precum: Rezervele şi resursele naturale ale României, Soluţii privind strategia naţională a resurselor, Impulsionarea transparenţei şi colaborării sociale, ca factori cheie ai dezvoltării, Atitudine şi responsabilitate civică în gestionarea resurselor naţionale, Incursiune în identitatea românească, Valorificarea specificului naţional, o viziune comprehensivă asupra viitorului României.

Dr. Călin Georgescu a deţinut funcţiile de Raportor Special ONU pentru efectele adverse ale transportului de produse şi deşeuri toxice şi periculoase asupra realizării drepturilor omului, a fost Reprezentant pentru România al Comitetului Naţional al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Secretar General al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma (ARCoR) şi membru fondator al Institutului de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare (IPID), iar actualmente este Preşedintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma. Intrarea la conferinţă este liberă. (N. SAVA)

Autor:

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.