Mara Calista, deputat PNL: Sprijin pentru tinerii din sistemul de protecție socială

Mara Calista, deputat PNL: Sprijin pentru tinerii din sistemul de protecție socialăÎncurajăm tinerii din sistemul de protecţie socială să urmeze orice formă de învăţământ, în vederea obţinerii unei calificări profesionale şi a integrării pe piaţa muncii. Președintele României Klaus Iohannis a semnat astăzi Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, pe care am inițiat-o alături de mai mulți colegi parlamentari.

Modificări importante:

„La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ prevăzută de lege, protecţia specială se acordă, în condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.”

”Tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială au dreptul, la ieşirea din sistemul de protecţie specială, indiferent de momentul ieșirii, inclusiv în situația în care au optat pentru continuarea acesteia în condițiile alin. (42 ), la o indemnizație care se acordă o singură dată, al cărei cuantum reprezintă de trei ori valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii”;

”Tinerii care au beneficiat de o măsură de protecție specială stabilită în condițiile legii și care fac dovada că urmează o formă de învăţământ prevăzută de lege sau au un loc de muncă pot opta pentru continuarea măsurii de protecţie specială în condiţiile art. 55 alin. (2) sau (3) ori pentru primirea unei indemnizaţii lunare în valoare de 4,8 ISR până la împlinirea vârstei de 26 de ani. Opțiunea poate fi exprimată o singură dată, indiferent de momentul ieșirii din sistemul de protecţie socială.”

Mai multe detalii aici.

Mara Calista, deputat PNL

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO. Amendă de 4.000 de lei și aproape 5 m.c. de lemn confiscat de polițiști la Dumbrava Roșie

    Joi, 15 octombrie, o autoutilitară care transporta material lemnos, condusă de un bărbat...

    FOTO. Incendiu la parterul unui bloc din Roman – cauza nu a fost stabilită

    Un incendiu a izbucnit la parterul unui bloc din de pe Bulevardul Roman...

    Vaslui. Incendiu lângă școala din Bogești – o persoană a fost surprinsă în interior

    Un incendiu a afectat o locuință din localitatea Bogești, comuna Pogana, județul Vaslui....

    Cel mai bun pădurar din România este suceveanul Cristian Hrehorciuc

    S-a încheiat etapa națională a concursului „Cel mai bun pădurar”, organizată de Regia...

    Chestionar online în Farcașa: Primăria îi întreabă pe locuitori ce ar trebui schimbat în comună

    Administrația locală din comuna Farcașa îi invită pe cetățenii cu domiciliul în comună,...

    Mașină distrusă de flăcări, în apropierea unui depozit de lemne

    Un autoturism a fost distrus de un incendiu izbucnit în comuna Gâdinți. Flăcările...

    Un drum la poliție pentru rezolvarea unui accident s-a încheiat cu dosar penal

    Trei bărbați din Piatra Neamț s-au prezentat la sediul Poliției municipiului Piatra Neamț...

    Schimbare importantă la conducerea ISU Neamț – colonelul Cătălin Popa a trecut în rezervă

    ISU Neamț anunță că începând de astăzi, colonelul Popa Mihai Cătălin și-a încheiat...

    Iași. Incendiu la acoperișul unei pizzerii, din campusul studențesc Tudor Vladimirescu

    Actualizare: „În urma cercetărilor efectuate la locul evenimentului, sursa probabilă de aprindere a...

    Mobilizare de forțe MAI pentru salvarea echipajului unei nave comerciale avariate în Marea Neagră

    Mai multe forțe și mijloace de intervenție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au...