Mara Calista, deputat PNL: „Se vor deconta terapiile pentru persoanele cu dizabilităţi!”

Mara Calista, deputat PNL: „Se vor deconta terapiile pentru persoanele cu dizabilităţi!”Președintele României, Klaus Iohannis a semnat astăzi Decretul pentru promulgarea Legii privind susținerea procesului de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități şi aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia şi de prevenire a instituționalizării, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 718/16.11.2022)!

Legea cuprinde și amendamentele pe care le-am depus alături de colegul meu Dumitru Rujan prin care oferim ajutorul necesar grupurilor vulnerabile formate din persoane cu dizabilităţi (autism, sindrom Down, afecţiuni locomotorii sau alte afecţiuni) pentru a le creşte calitatea vieţii şi parcursul pe care îl fac în vederea recuperării. Se vor deconta sesiunile de kinetoterapie, 12 sesiuni anuale pentru persoanele cu handicap grav şi 6 sesiuni pe an pentru persoanele cu handicap accentuat. Totodată, cuprinde și măsuri simplificate pentru a putea opta, la cerere, pentru acordarea gratuităţii la transportul interurban sau pentru acordarea de bonuri de carburant şi/sau de bonuri valorice pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice ori pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul.

Mai multe detalii aici.

Mara Calista, deputat PNL

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Început victorios pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj

Campionatele Mondiale de Canotaj se desfășoară între 24 și...

Bacău. 86 de kilograme de trufe fără documente legale confiscate de polițiști

Un bărbat de 47 de ani, din localitatea Măgura,...

O decizie șoc cu termen-limită pentru consilieri: astăzi trebuie să aleagă între mandat sau funcție

O reglementare, apărută deja în Monitorul Oficial, tulbură grav...

Bătaie încheiată cu cinci rețineri la Bozieni

Cinci persoane au fost reținute în urma unei altercații...

Început victorios pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj

Campionatele Mondiale de Canotaj se desfășoară între 24 și...

Bătaie încheiată cu cinci rețineri la Bozieni

Cinci persoane au fost reținute în urma unei altercații...

Ploi și vijelii în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări cod...