Mara Calista, deputat PNL: „Guvernul Ciucă a aprobat pachetul de măsuri sociale în beneficiul copiilor, pensionarilor și persoanelor cu dizabilități”

Mara Calista, deputat PNL: „Guvernul Ciucă a aprobat pachetul de măsuri sociale în beneficiul copiilor, pensionarilor și persoanelor cu dizabilități”Vești bune! Guvernul condus de prim – ministrul PNL a aprobat pachetul de măsuri sociale în beneficiul copiilor, pensionarilor și persoanelor cu dizabilități. Punctul de pensie va fi majorat cu 10%, începând cu luna ianuarie a anului viitor, de la 1.442 lei, cât este în prezent, la 1.586 lei. A fost aprobată și creșterea indemnizației sociale pentru pensionari cu 25%, de la 800 lei la 1.000 lei

Alocația de stat se majorează la 600 de lei pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu dizabilități, respectiv la 243 lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani, dar și după această vârstă, pentru tinerii care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

Totodată, s-a stabilit și acordarea, în mod excepțional, a unei indemnizații suplimentare, cea de-a 13-a, pentru persoanele cu dizabilităţi, indiferent de venituri. Indemnizaţia compensatorie se acordă o singură dată, anul viitor, în luna ianuarie.

Mara Calista Deputat – PNL Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora