Mara Calista, deputat PNL de Neamț: „Cred că fiecare dintre noi poate contribui la împiedicarea traficului de persoane”

Astăzi marcăm Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane, un flagel pe care trebuie să îl stopăm! Măsurile de prevenție, precum și cele de a ajuta victimele sunt mai multe decât necesare având în vedere că, din păcate, datele recente arată că cele mai multe victime ale traficului de persoane la nivel european sunt din România.
Alături de colegii parlamentari, dar și de cei din Guvern am adoptat o serie de măsuri prin care încercăm să combatem traficul de persoane.
Inclusiv anul acesta am votat pentru adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, pe care am inițiat-o alături de mai mulți colegi parlamentari.
Legea instituie explicit principiul nesancţionării persoanei, victimă a traficului de persoane, care a fost obligată să se implice în anumite tipuri de activităţi contravenţionale, precum şi instituirea dreptului la acte de identitate provizorii pentru victimele care au fost traficate în afara ţării şi cărora le-au fost confiscate actele de identitate de către traficanţi!
Cred că fiecare dintre noi poate contribui la împiedicarea traficului de persoane, oferind suport și ajutor atunci când vedem că cineva are nevoie. Să ne educăm copiii ca să îi ferim să devină victime.
Mara Calista, deputat PNL Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...

Accident în Piatra Neamț. Două șoferițe implicate într-un carambol cu trei mașini

Cadrele de la Poliția Municipiului Piatra Neamț au fost...

FOTO. Suceava. O femeie a fost salvată după ce a căzut în fântână

O femeie de 62 de ani, din localitatea Dealu,...

Neamț. Un autoturism a fost mistuit de foc – cauza a fost de natură electrică

Un autoturism a fost cuprins de foc în seara...

În jumătate de oră, doi trotinetiști au fost implicați în accidente la Piatra Neamț și Târgu Neamț

Doi conducători de trotinete electrice au fost implicați în...