Mandate de executare puse în aplicare de polițiști

Trei nemțeni condamnați definitiv pentru diverse fapte au fost încătușați de polițiști, iar pe 22 februarie au ajuns la Penitenciarul Bacău pentru executarea sancțiunilor dispuse de judecători.

“Polițiștii au depistat în localitatea Cordun, un bărbat de 57 de ani, din aceeași localitate, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat de Judecătoria Roman la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 8 luni, săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție“, a anunțat Poliția Neamț.

În aceeași zi, la Săbăoani, a fost depistat un localnic de 38 de ani, ce fusese condamnat, prin sentință definitivă, la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt calificat, iar un tânăr de 26 de ani, din Bahna, a ajuns după gratii pentru executarea unei sentințe de 10 luni de închisoare pentru furt. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...

Accident în Piatra Neamț. Două șoferițe implicate într-un carambol cu trei mașini

Cadrele de la Poliția Municipiului Piatra Neamț au fost...

FOTO. Suceava. O femeie a fost salvată după ce a căzut în fântână

O femeie de 62 de ani, din localitatea Dealu,...

Neamț. Un autoturism a fost mistuit de foc – cauza a fost de natură electrică

Un autoturism a fost cuprins de foc în seara...

În jumătate de oră, doi trotinetiști au fost implicați în accidente la Piatra Neamț și Târgu Neamț

Doi conducători de trotinete electrice au fost implicați în...