Mâine, la Biblioteca judeţeană: Declaraţii şi epistole

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ vă invită joi, 7 martie 2013, ora 11, în Sala „Teatrul de Joacă”, la o nouă premieră a Atelierului de teatru-lectură coordonat de Dan Iacob, care a montat de această dată un spectacol având la bază texte ale lui Tudor Muşatescu. Este vorba despre „Declaraţii şi epistole”, un periplu prin lumea plină de savoare a personajelor lui Tudor Muşatescu, care vor fi interpretate de doamnele Magda Gherghescu, Elena Ivan, Dorina Macovei, Elena Solomon şi Maria Şoricuţ  – membre mai noi şi mai vechi  ale unei trupe ce ajunge astfel să aniverseze patru ani de activitate de la primul spectacol (6 martie 2009), materializaţi într-o impresionantă agendă a reprezentaţiilor – atât acasă, cât şi în deplasare. Este modul prin care biblioteca şi cei care s-au redescoperit cu ajutorul ei înţeleg să salute primăvara şi să omagieze viaţa, întru bucuria lor şi a semenilor.

Autor:

Ultima ora

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...

Trei bombe din Al Doilea Război Mondial, descoperite într-o pădure din Neamț

Echipa pirotehnică a ISU Neamț a descoperit, marți, 22...