Marin Barbu a tras un semnal de alarmă înainte de pleca de la Piatra Neamț: că valoarea campionatului românesc este în scădere: ”Alții se mândresc cu ce vine din urmă. Eu, când am venit prima oară la Piatra Neamț, am găsit un grup de fotbaliști muncitori, care știau să se distreze, dar, când era vorba de antrenamente sau meciuri oficiale, erau trup și suflet pentru echipa asta. Din câte îmi aduc aminte, cel mai mare contract era atunci de vreo 2.000 de dolari, campionatul era mult mai puternic, iar fiecare echipă avea jucători capabili să facă diferența în orice moment. Nu știu când Ceahlăul va mai avea un atacant ca Axinia, niște mijlocași precum Ovidiu Marc sau Tibi Șerban, ori un fundaș ca Alistar. Apoi, la a doua mea venire, a trebuit să apelez și la alte metode ca să-mi mobilizez jucătorii, iar când am preluat echipa a treia oară, pe unii tineri a trebuit să-i scutur serios, ca să-i trezesc la realitate. Eu am fost cel mai guraliv la conducere, să le mai dea ceva din promisiunile făcute pentru achitarea restanțelor, dar văd că am fost de partea jucătorilor degeaba. Nu știu cu ce-am greșit de m-au tratat cu indiferență. Generațiile se degradează, iar starea politică din țară, la fel, pentru că în trecut, oamenii de afaceri ajutau echipa orașului”, s-a declarat dezamăgit fostul tehnician. (Cristi SOROCEANU)
Comentariile sunt închise.
oare cine nu l-a vrut pe la club pe magiun?