Luna Francofoniei la Iaşi

Institutul Francez din Iaşi organizează, în luna martie, o amplă serie de evenimente destinate publicului larg, prin care îşi propune să evidenţieze diversitatea francofoniei şi rolul pe care prezenţa franceză l-a jucat la Iaşi de la înfiinţarea Centrului Cultural Francez în 1992 şi până astăzi.

Luna Francofoniei la IaşiAnul acesta, sărbătoarea Francofoniei va aduce în prim-plan valori ale comunităţii ieşene, în contextul în care Institutul Francez sărbătoreşte 25 de ani de existenţă la Iaşi, perioadă în care colaborarea franco-română a făcut posibilă construirea unor proiecte de lungă durată, ce au contribuit la conturarea unui profil cultural puternic şi la dezvoltarea unor parteneriate solide.

Concert de gală Alina Pavalache

Cu sprijinul Primăriei Iaşi, Institutul Francez organizează pe data de 25 martie, începând cu ora 18.30, un concert de gală în sala “Henri Coandă” a Palatului Culturii. Pianista ieşeană Alina Pavalache revine acasă cu un program muzical, în cadrul căruia îi va avea drept invitaţi pe violonistul Marcian David şi pe soprana Gina Gloria Tronel. Cunoscută promotoare a muzicii enesciene, mai cu seamă prin “Întâlnirile internaţionale George Enescu” de la Paris, Alina Pavalache a contribuit decisiv, alături de Leontina Văduva şi Viorica Cortez, la promovarea muzicii româneşti în Franţa. Concertul de gală va fi urmat de Balul anual al Francofoniei, care va fi găzduit anul acesta de Palatul Roznovanu.

“În universul lui Matei Vişniec”

Vineri, 17 martie, începând cu ora 18:30, trupa de teatru Mooz, coordonată de Mira-Maria Cucinschi, va prezenta în sala “Benjamin Fondane” a Institutului Francez spectacolul “Je suis qui, moi?”, texte de Fernando Pessoa, Xavier Durringer şi Matei Vişniec. Premiera spectacolului va fi prefaţată miercuri, 15 martie, ora 17:00, în spaţiul expoziţional al Institutului Francez, de vernisajul expoziţiei “În universul lui Matei Vişniec”. Lorena Pleşu şi Andreea Andronic ne propun un periplu prin opera dramaturgului Matei Vişniec, cu accent asupra firelor prin care publicul asociază între ele imagini şi ţese poveşti.

“Haikunoi”

Pe data de 20 martie va avea loc picnicul poetic francofon Haikunoi, care se desfăşoară simultan în mai multe oraşe din România şi reuneşte de fiecare dată principalii actori ai francofoniei. Tot în această secţiune se încadrează şi concursul organizat de Asociaţia Studenţilor Francofoni, “Echos francophones”,  ajuns anul acesta la cea de-a XII-a ediţie.

“Polar-isations”

Programată pentru perioada 24-25 martie, secţiunea cooperare universitară deplasează accentul asupra unui alt eveniment cu tradiţie, Colocviul Francofoniei, pe care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” îl organizează în parteneriat cu Institutul Francez, Inspectoratul şcolar Iaşi, ARDUF, ARPF şi CRU. Tema de anul acesta, “Polar-isations”, conţine un joc de cuvinte referitor la romanul poliţist şi va aduce la Iaşi personalităţi ale lumii academice francofone din întreaga lume. Invitatul Institutului Francez din Iaşi cu această ocazie este Romain Filstroff, iniţiatorul proiectului „Linguisticae”, un proiect de popularizare a noţiunilor de lingvistică prin joc. Romain Filstroff se va întâlni cu publicul din Iaşi în sala Fondane a Institutului Francez marţi, 21 martie, începând cu ora 18:00, şi va fi prezent la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava în perioada 22-24 martie.

Ziua elevilor francofoni

Luna Francofoniei cuprinde şi o secţiune dedicată elevilor, organizată de Clubul Elevilor Francofoni, în colaborare cu Institutul Francez. Concursul de desene “Dessinez la francophonie” este în desfăşurare până pe data de 22 martie şi încurajează elevii să sintetizeze în imagini reprezentări personale ale francofoniei. Pe data de 22 martie, Mediateca Institutului Francez îşi deschide porţile pentru a sărbători Ziua elevilor francofoni, cu jocuri, scenete, proiecţii de filme şi karaoke.

“Investir à Iaşi/Exporter en France”

Luna Francofoniei cuprinde în 2017 şi o secţiune economică, la iniţiativa Agenţiei Consulare a Franţei la Iaşi : “Investir à Iaşi/Exporter en France” este un eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Franceză la Palatul Roznovanu, cu sprijinul Primăriei Iaşi, pe data de 29 martie.

Balul mascat al francofoniei

Evenimentul de încheiere al Lunii Francofoniei va fi anul acesta Balul Mascat al Francofoniei, organizat de Asociaţia Studenţilor Francofoni (ASFI)  pe data de 30 martie în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Invitaţia studenţilor francofoni este aceea de a intra în pielea altor personaje pentru o seară în care toate convenţiile sunt răsturnate. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...