20170530 112105La fix patru zile de când a fost domnul Cristian Bușoi la Roman, a venit și domnul Ludovic Orban. Conferința de presă anunțată pentru ora 10:45 a început abia pe la 11:20, mai întâi pentru că domnul Orban, însoțit de parlamentarii liberali nemțeni, au făcut deplasarea de la primărie până la sediul partidului ”per pedes” și au constatat că ”romașcanii chiar vor să vorbească cu noi”, după cum mărturisea surprins (plăcut) deputatul Mugur Cozmanciuc. Un alt motiv de întârziere a fost acela că domnul Orban, fire ceva mai artistică decât domnul Bușoi, a participat – în fața sediului PNL – la o ședință foto, după care și-a aprins o țigară, după care a mai stat în niște poze.

În fine, conferința de presă nu s-a deosebit de cea de săptămâna trecută decât prin numele ”omului de la centru”.

Întrebat fiind dacă se așteaptă ca o parte din cei care își declară acum susținerea față de dânsul la șefia partidului să-l trădeze ulterior, domnul Ludovic Orban a răspuns: „Nu, nici unul. Dar, vorba franțuzului, <<Qui n’a pas des illusions, n’a pas des désillusion>>… E adevărat că mi s-a-ntâmplat în viață să mă înșel la oameni, și la oameni investiți cu încredere; cu toate astea eu nu pot să mă schimb. Eu cred în oameni și mai cred că, mai devreme sau mai târziu, toți oamenii vor fi așa cum e normal să fie: când spun DA, să fie DA, când spun NU să fie NU și când bat palma cu tine să meargă până la capăt.”

Un visător, domnul Ludovic Orban.

(D.A.)

Articolul precedentCând e de protestat, solidaritatea e de bază!
Articolul următorProtest fără speranță al grefierilor de la Judecătoria Piatra-Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.