Când e de protestat, solidaritatea e de bază!

Salariaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Neamț s-au solidarizat cu acțiunea de astăzi, 30 mai, a Federaţiei Sindicatelor Unite din Mediu și au protestat spontan între orele 11:00-13:00. Ei au mai întrerupt lucrul cu publicul şi în luna martie, dar acţiunile nu au avut nici un ecou.

În aceste condiţii, sindicatul a declanşat conflict de muncă, acesta fiind înregistrat la Ministerul Mediului şi la cel al Consultării Publice şi Dialogului Social. Declanșarea conflictului are ca efecte: „diminuarea ratei de absorție a fondurilor europene, sistarea emiterii actelor de reglementare necesare accesării fondurilor europene, riscul declanșării procedurii de infringement şi imposibilitatea funcționării sistemului pentru protecția mediului”. (G. BUFTEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...