Protest fără speranță al grefierilor de la Judecătoria Piatra-Neamț

Defavorizați de noua lege a salarizării, grefierii din cadrul Judecătoriei Piatra-Neamț au luat decizia de a protesta, alăturându-se astfel colegilor lor din țară, care au luat aceeași decizie. O primă fază a protestului s-a derulat astăzi, 30 mai, între orele 12:00 și 13:00, iar mâine este programat un alt protest începând cu ora 13:00.

Protest fără speranță al grefierilor de la Judecătoria Piatra-Neamț„Protestul are loc ca urmare a dezamăgirii faţă de proiectul de lege al salarizării unitare propus de Guvern pentru această categorie de personal”, a declarat Mirela Rengheș, grefiera șefă din cadrul Judecătoriei Piatra-Neamț. „Pentru majoritatea categoriilor profesionale au fost prevăzute creşteri salariale semnificative, mai puţin pentru categoria profesională – grefieri de şedinţă, cărora, odată cu intrarea în vigoare a legii le scad veniturile. Legea, în forma adoptată de Senat, încalcă chiar principiile enunţate în proiectul de lege: principiul egalităţii, al importanţei muncii şi al stimulării personalului, astfel grefierii cu studii superioare nu vor mai beneficia de sporul de vechime în muncă, grefierii cu funcţii de conducere vor avea salarii duble faţă de grefierii cu funcţii de execuţie – care duc greul în instanţele de judecată, acordarea sporului de până la 30% rămâne la decizia ordonatorilor principali de credite. Ori, în momentul de faţă, această categorie profesională din justiţie este salarizată neunitar tot din cauza deciziilor date de ordonatorii principali de credite – respectiv Curţile de Apel. Niciodată, prin vreo lege de salarizare, nu s-a creat un dezechibru atât de mare între salarizarea magistraţilor şi a grefierilor, care era de 80% până în anul 2000 şi de 50% ulterior. Prin aplicarea noii legi de salarizare  veniturile grefierilor ar scădea până la 25% din veniturile unui magistrat”.

Din start, Mirela Rengheș a spus că nu are prea mari speranțe că protestul ar putea schimba ceva, dar grefierii vor măcar să arate că nu sunt de acord cu ceea ce li se pregătește. Oricum n-au fost băgați în seamă nici până acum, iar amendamentele formulate de sindicate și de asociațiile profesionale nici n-au intrat în discuție la dezbaterile comisiilor din Senat. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...

    Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

    Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...