Casa unui sătean din localitatea Rădeni, comuna Păstrăveni, s-a făcut scrum înainte de venirea iernii. Pompierii salvatori au fost solicitați în ajutor pe 14 noiembrie 2022, apelul fiind înregistrat în dispecerat în jurul orei 00:20.
La locul indicat de apelant au fost alocate forțe și mijloace de la SVSU Păstrăveni și Detașamentul de pompieri Târgu Neamț. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul celor trei camere și la acoperișul casei.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a intervenit cu trei autospeciale de stingere, dar până la final a ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 mp și bunurile materiale aflate în interiorul camerelor, între care obiecte de mobilier, materiale textile, obiecte de uz casnic etc.
“Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații închise (folosirea unui material combustibil îmbibat în benzină pentru a aprinde focul)“. Nu au fost victime, însă pagubele materiale sunt considerabile. (G.S.)