FOTO Consultații gratuite acordate bunicilor de medici STS

Medici din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) au oferit consultaţii bunicilor din cadrul Centrului de zi pentru persoane vârstnice „Samariteanul Milostiv” din Săvineşti. Acțiunea ce a avut loc pe 12 noiembrie 2022, a fost gratuită, și s-a intitulat generic “Prețuiește darul vieții!“, fiind organizat de Fundația Împreună pentru Solidaritate și Parohia “Sf. Voievozi“ Săvinești. Peste 70 de persoane vârstnice au beneficiat consultații în domenii cum ar fi medicină internă, endocrinologie, reumatologie și medicină generală.

FOTO Consultații gratuite acordate bunicilor de medici STS FOTO Consultații gratuite acordate bunicilor de medici STS„Parohia Sf. Voievozi în parteneriat cu Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială a desfăşurat o activitate social-filantropică intitulată Preţuieşte darul vieţii. Această activitate a fost posibilă datorită frumosului parteneriat pe care parohia îl are cu Primăria Săvineşti, parteneriat care a dus la înfiinţarea unui Centru de zi pentru persoane vârstnice Samariteanul Milostiv. Mulţumim medicilor specialişti care au venit la noi, ca voluntari, mulţumim întregii echipe de voluntari implicaţi. Au adus aparatură medicală performantă, de specialitate, şi au investigat şi diagnosticat gratuit vârstnicii din comunitatea noastră”, a declarat preotul Petru Munteanu.

FOTO Consultații gratuite acordate bunicilor de medici STS FOTO Consultații gratuite acordate bunicilor de medici STS„A fost o acţiune de voluntariat în premieră, echipa de medici şi asistente de la Bucureşti s-a mobilizat şi a oferit consultaţii de specialitate şi investigaţii medicale gratuite seniorilor din comunitate, într-un mini-maraton de aproape 12 ore. Dar ne-am bucurat să fim aici, să cunoaştem persoanele în vârstă din comunitate şi să le oferim posibilitatea de a-şi verifica sănătatea, de a face ecografii, de a primi un sfat medical avizat şi tratamentele necesare”, a spus maiorul Iohanna Purdea, ofiţer de presă în cadrul STS. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...