comisie parlamentSalut prezența producătorilor tradiționali astăzi, marți – 26 mai a.c., la ședința Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților.

Apreciez sinceritatea și implicarea acestor oameni care, prin trudă și multă dedicație, au reușit nu doar să obțină atestat de produs tradițional, ci mai ales să se asocieze pentru a se promova și pentru a-și face auzită vocea.

Problemele cu care acești mici fermieri și procesatori români se confruntă sunt legate mai ales de concurența neloială din partea produselor de import sau care folosesc în mod abuziv elemente de etichetare menite să lase impresia consumatorului că achiziționează un produs românesc, cu ingrediente românești.

I-am asigurat pe toți invitații de astăzi de la Comisie că, la fel ca și până acum, nici un act normativ care îi privește nu va dezbătut fără implicarea lor directă. Mai mult, alături de colegii mei deputați, vom continua să constituim o punte suplimentară de comunicare între producătorii români și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ANSVSA.

Fac parte dintre cei care consider că produsele noastre tradiționale sunt cel mai bun ambasador pe care România îl are la acest moment, cel mai accesibil, și depinde doar de noi cum vom reuși să ne impunem mai departe în UE ca o țară a tradițiilor, a bunătăților locale din ingrediente sănătoase.

Călin MATIEŞ, alături de Liviu HARBUZ
Călin MATIEŞ, alături de Liviu HARBUZ

Le mulțumesc tuturor producătorilor care astăzi au venit de la sute de kilometri distanță să își spună oful în Parlament și îi asigur că, în continuare, au în mine un partener pe care se pot baza cu orice dificultăți întâmpină și care țin de competența mea pentru a se soluționa.

Îi îndemn în continuare pe producătorii din Neamț, fie că este vorba despre mici fermieri, de ateliere de familie, de artizanat sau de afaceri gospodărești, să își obțină atestat pentru produsele tradiționale ce le aduc un venit. Din discuțiile avute cu cei care au făcut acest pas și care acum se bucură de promovare și de beneficiile unei rețele asociative la nivel național, vânzările unui astfel de mic antreprenor au crescut, în medie, cu circa 25-30% după obținerea recunoașterii faptului că respectivele produse sunt 100% românești, obținute la noi în țară, din ingrediente și cu forță de muncă locală.

Liviu Harbuz, Deputat PSD, Vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților

Articolul precedentIAŞI: Monedă romană de secolul al II-lea descoperită de poliţişti
Articolul următorNEAMŢ: Comemorare discretă a primarului Nicu N. Albu
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.