dragnea si arsene 03Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a anunțat, duminică (14 august) seara, că la alegerile parlamentare vor candida doar membri din organizațiile PSD județene.

El a afirmat, în cadrul emisiunii „Ediţie Specială” (aproximativ minutul 54), de la Antena 3, că nu va fi impus niciun candidat din București: „Cred că va fi prima dată când nu voi trimite pe nimeni de la București în niciun județ. Vor fi numai candidați din județ, din organizația respectivă”.

Liderul PSD a adăugat că nu va semna listele pentru alegerile parlamentare ca… primarul (nu a precizat care primar!): „E prin lege în România. Nu o să le semnez ca primarul. Și eu am curaj să spun asta, pentru că și eu am fost în administrația locală. Adică nu o să le semnez până nu discutăm despre fiecare în parte”.

Președintele PSD a mai declarat că partidul din care face parte va susține, după alegerile din toamnă, un premier social-democrat: „PSD va propune și susține un premier PSD. Liviu Dragnea ar putea fi premier în aceleași condiții ca și alții”. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentACTUALIZARE Bătrână găsită moartă în casă
Articolul următorCe mai au nemțenii prin portbagaj – căprioare împușcate ilegal
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.