Cel mai mare scandal care a zguduit sistemul de sănătate din județ, în care procurorii DNA au decimat personalul de la Ambulanța Neamț pentru acuze de corupție, continuă cu un noi audieri. La solicitarea fostului șef al instituției, Dan Dorin Morenciu, cauza a fost strămutată și a trecut de pe rolul Tribunalului Neamț pe cel al instanței similare din Bacău. La ultimul termen, din 21 septembrie, magistrații au dispus chemarea în instanță a fostului lider de sindicat de la Ambulanță. „În vederea audierii martorului Andronache Gladior, amână judecarea cauzei si acorda termen la data de 12.10.2023 ora 12:30”, conform Tribunalului Bacău.
Ce este interesant în acest caz este faptul că în cauză au fost cercetate și alte persoane între care Andronache sau asistenta șefă de la stația din Piatra Neamț, Luminița Rozonschi. Aceștia au recunoscut faptele și au fost condamnați la 2,8 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la luare de mită și au pierdut prin confiscare banii cu titlu de șpagă (amănunte aici).
Fostul director Morenciu și fosta șefă de la substația de la Târgu Neamț, Elena Preda, nu au recunoscut faptele imputate și încă se judecă. Depoziția lui Andronache în acest proces este una importantă având în vedere faptul că ambele personaje au fost cercetate în același dosar, unul și-a admis vina, iar celălalt nu. Rămâne de văzut ce vot stabili judecătorii la finele acestui proces. Totul a început în luna mai a anului trecut când DNA a anunțat rețineri pentru angajări pe șpagă în pandemie la Ambulanța Neamț (amănunte aici, aici și aici). (G.S.)