Leoreanu: „Îmi pare rău după banii de la CJ”

leoreanu

Ședința de CJ prin care Romanul a rămas fără 25.000 de lei nu-i este pe plac primarului Laurențiu Leoreanu. Deși în presă au apărut declarații ale vicepreședintelui Dan Manoliu conform cărora edilul ar fi renunțat de bună voie la bani, primarul romașcan spune că nici vorbă de așa ceva. “Nu am renunțat la nicio sumă. Dan Manoliu a declarat, dar eu nu am vorbit cu el. Este drept că suma era una derizorie, era nimic pentru Roman. Poate însemna ceva pentru o comună suma de 25.000 de lei, mai ales că sunt primari care nu au bani pentru iluminatul public sau pentru salarii. Eu am zis că suma este bătaie de joc pentru Roman. Pe mine nu m-a afectat că nu am primit suma, dar nici nu am renunțat la ea”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu. Edilul Romanului spune că relația cu președintele CJ este foarte bună. Primarul Leoreanu spune, totuși, că-i înțelege pe consilieri pentru decizia luată, fiind vorba de politică. Chiar și pe colegii din PDL nu-i condamnă. Votul este politic, iar dacă fac parte din același partid este normal să voteze la fel. Chiar dacă sunt consilieri de la PSD care sunt din Roman sau din Târg sau Bicaz, se votează în grup, indiferent pentru cine era decizia. Nu este foarte corect, dar se merge pe principiul respectării apartenenței politice, ca-n Parlament. Singurul loc unde nu este așa este în Consiliul Local Roman. Și la PDL, există o înțelegere de sprijin politic cu PSD. Nu sunt supărat deloc pe ei”, a mai spus primarul. Totuși, acesta a recunoscut că dacă în joc era vorba de 2-3 miliarde de lei vechi, lucrurile ar fi stat cu totul altfel: “Dacă suma era semnificativă, era deranj. Aș fi fost sigur în sală și ieșea iureș”. (C.M.)

Autor:

Ultima ora

Suceava. Tragedie în Pasul Palma. Motociclist decedat după impactul cu o mașină

Un grav accident s-a produs duminică, 17 mai, în...

Imagini de la Oborul din Humulești – atmosferă de sărbătoare

Astăzi, 17 mai, la Târgul din Humulești s-au adunat...

Botoșani. Mașină făcută scrum în Havârna. Incendiul ar fi fost provocat intenționat

Un autoturism parcat în fața unei gospodării din localitatea...

De la 1 iulie rovinieta se va stabili după norma de poluare

Se schimbă modul de calcul al rovinietei, iar de...