0:00

Ceahlăul – Viitorul Constanța 0-0. Egal cu gândul la Steaua, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ceahlăul și Viitorul au practicat un fotbal modern, pe un teren înghețat, fiecare echipă având, însă, obiective diferite. Pietrenii, să acumuleze cât mai multe puncte, în speranța unor bonusuri financiare la final de an, iar echipa patronată de Gheorghe Hagi, pentru a se salva de la retrogradare. Apetitul ofensiv a fost accentuat și de frigul de afară, care a animat jocul de pe stadionul ”Ceahlăul”. Încă din minutul 8 s-a văzut pofta de joc a lui Constantinescu. Acesta a insistat la o minge pe flancul apărat de Larie și a centrat în fața porții, acolo unde Chitoșcă a ratat șutul dintr-o bucată, dar a revenit și a trimis în portarul Balauru. Imediat a venit replica pe contraatac a Viitorului, cu Nikolov aproape de careul nemțenilor, însă, în locul unei pase în lateral, acesta a preferat un șut pe care Jovic l-a parat. Viitorul a insistat și nu s-a retras în jumătatea proprie, conștientă fiind de faptul că o retragere prematură putea să atragă atacuri în valuri ale elevilor lui Miriuță. În minutul 14, Puțanu a trimis cu capul spre poartă în urma unei lovituri de colț, dar Jovic a evitat pericolul trimițând peste poartă. Ocazia primei reprize a fost ratată de Popadiuc. Internaționalul de juniori al Ceahlăului a primit o pasă pe extrema dreaptă, de la Constantinescu, și-a calculat bine pașii și a expediat de la 20 de metri, din voleu, balonul în bara transversală. În minutul 34, același Constantinescu a centrat de pe flancul drept al atacului gazdelor, Achim a deviat cu călcâiul, iar Cânu, nemarcat, la marginea careului mic, a reluat mingea, cu capul, peste poartă.

Fără gol, deși ocazii au fost

La pauză Chitoșcă a fost înlocuit de Marius Rusu, poate prea devreme, față de cursul jocului și terenul avea să se ”încline” cătra poarta Ceahlăului. Cazan a intervenit riscant, din spate, asupra lui Băluță, care a căzut în careu, dar jocul a continuat în protestele jucătorilor constănțeni care au cerut penalty. Arbitrul Marius Bocăneală a apreciat că fundașul pietrenilor a jucat mingea și nu a avut intenția să-și faulteze adversarul. Apoi, Vasile Miriuță a simțit în ceafă ”crivățul”, adică jocul din etapa viitoare cu Steaua și l-a trimis în teren pe Onciu să înghețe tabela de marcaj la 0-0. Cu sarcini defensive și cu gândul la meciul cu echipa campioană, din 14 decembrie, ultima fază periculoasă pentru gazde a venit din gheata căpitanului Golubovic, în minutul 66, după o centrare a lui Gheorghiu, șut pe care Balauru l-a respins în extremis. Veteranul Dică a fost introdus și el în teren, dar Vasile Miriuță l-a trimis ”paznic” pe Ichim, astfel că ocaziile în ultimul sfert de oră s-au consemnat în urma șuturilor de la distanță. Un egal care a părut a mulțumi pe toată lumea, mai ales pe oaspeți, care se luptă din răsputeri să evite retrogradarea și au nevoie de fiecare punct cucerit în această iarnă. Cum Steaua a remizat, scor 1-1, la Galați, meciul cu Ceahlăul pare a fi unul pe care steliștii sunt obligați să-l câștige, altfel Astra ia avans în fruntea plutonului. De partea celaltă, s-a văzut că Vasile Miriuță, vrând-nevrând a luat în calcul apropierea meciului cu Steaua. N-a mai riscat cu Jula în primul 11, păstrându-l pentru etapa viitoare și nici cu Dumitraș pe flancul drept al apărării, pe care îl va folosi în jocul contra ”prietenului” Laurențiu Reghecampf. Nici pe Chitoșcă, sau Popadiuc nu i-a forțat mai mult de o repriză, considerând că nu avea rost să riște cu ”sacii în căruță”. În fond, dacă învingea Viitorul, despre victorie n-ar fi scris nimeni mai mult de 4 rânduri, pe când o eventuală victorie contra Stelei, atârnă greu la palmaresul lui de antrenor. Până pe 14 decembrie Vasile Miriuță are timp să pună la punct tactica ce poate face fericit un oraș întreg. Jocul cu Steaua este, pentru el ultima reprezentație și nu cea contra Viitorului Constanța. De acest joc depinde, îndrăznim să spunem, viitorul lui transfer în Liga I. Va fi un meci în care toată lumea va încerca să obțină maximum, cum îi place lui Vasile Miriuță să spună.

Cristi SOROCEANU

FOTO: Gelu CRĂCANĂ

“Puteam să câştigăm, dar şi ei au avut ocazii, egalul e echitabil. Ţin să felicit băieţii, am terminat turul cu 27 de puncte, suntem mulţumiţi. Am întâlnit o echipă foarte bună, care nu-şi merită locul din clasament, a declarat Vasile Miriuță.

”Sunt un pic supărat, că n-am câștigat acest meci, dar avem 27 de puncte și zero la adevăr. Era extraordinar dacă reușeam să învingem Viitorul Constanța, dar nu s-a putut”, a spus fundașul Gabriel Cânu.

”Valoarea unui campionat se plătește, dar noi, finanțatorii nu suntem susținuți. Avem buget? E susținut sportul în România? Astea sunt întrebările care trebuie să aibă răspuns. Dacă va fi susținut ca lumea putem vorbi de valoarea sportului românesc, sau valoarea campionatului de fotbal. Noi trebuie să creștem tineri, dar pentru asta ne trebuie suținere importantă, pentru că nu e ușor”, a precizat Gheorghe Hagi după meciul de la Piatra Neamț.

CEAHLĂUL: Jovic – Gheorghiu, Cânu, Marc, Cazan – Stana, Achim – Popadiuc, Golubovic, Chitoşcă – Constantinescu
Rezerve: Jicha, Ichim, Rus, Ştefan, Tăbăcariu, Onciu, Lopez, Ştefănescu
Antrenor: Vasile Miriuţă

VIITORUL: Balauru – Bejan, Larie, Puţanu, Toşca – Al. Lazăr, Benzar – Nikolov, Băluţă, Gavra – Axente
Rezerve: Buzbuchi, Cârstocea, Rusu, Dică, I. Şerban, Daminuţă, Emerson
Antrenor: Bogdan Argeş Vintilă

Ceahlăul – Viitorul Constanța 0-0. Egal cu gândul la Steaua, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Articolul precedentPinalti pune presiune pe arbitri
Articolul următorLeoreanu: „Îmi pare rău după banii de la CJ”

1 COMENTARIU

  1. „nici pe Chitosca sau Popadiuc nu i-a fortat mai mult”;

    asta e reteta esecului in fotbal!
    asa se formeaza o ecipa de cacao!!!
    trec anii si jucatorii tineri invatza ca trebuie „sa se menajeze” in anumite jocuri si doar cu Steaua e „pe bune”;
    asa ajunge un jucator la 24 de ani si nu are nimic castigat (titlu sau cupa)

    cica nu merita sa bata pe Viitorul ca presa ar fi scris doar 4 randuri!
    ce nebunie e asta?
    jucam pentru presa sau pentru suporteri?

    pai Ajax baga tineri de 17, 18 sau 19 ani frecvent in echipa si joaca toate minutele si nu conteaza ca joaca cu PSV sau cu ultima clasata!

    toata lumea e multumita cu 27 de puncte? cand s-au pierdut deja 24 de puncte?

    lasati astea 27 de puncte!
    hai sa vedem cum s-au pierdut astea 24 de puncte in astea 17 meciuri (ceea ce e imens).
    sa vedem cum putem progresa, sa vedem unde am gresit, sa ne intarim lotul si jocul echipei, nu sa ne lamentam „mama, avem 27 de puncte, ce buni suntem”.

    avem probleme mari in aparare (doar Canu e contant aici), nu avem jucatori care sa suteze bine si in fortza pe poarta, viteza de joc este mica;

    ne salveaza doar jocul de cap, nu putem sta doar in Golubovici; daca se acidenteaza?

Comentariile sunt închise.