„Adevărul este undeva la mijloc” a fost răspunsul primarului Laurențiu Leoreanu cu privire la investiția făcută de consilierul Nușa Chiriac (PSD) prin care se va bloca accesul în parcarea din jurul scuarului hotelului al cărui proprietar este alesul local. Pentru respectivul obiectiv s-au făcut mai multe rectificări, dar nici acum lucrurile nu sunt deloc în conformitate cu legea. Conducerea Primăriei a sistat inițial lucrările de amplasare a barierelor, pentru că respectiva parcare nu era concesionată clar către societate. În luna iunie, consilierii au aprobat concesionarea către SC Turoag a parcării, iar societatea a amplasat barierele. Chiar și așa, proiectul este “în plop”, deoarece firma nu deține avizele pentru întocmirea unui plan urbanistic zonal (PUZ). Primăria Roman, prin Direcția de Urbanism, nici nu a aplicat vreo amendă și nici nu a cerut aducerea lucrării la starea inițială, așa cum se face în cazul oricărui romașcan de rând care construiește fără acte în regulă.
“Există un proiect pentru scuar. Se va rezolva, agenții din zonă trebuie să aibă răbdare. Proiectul este făcut, dar trebuie aprobat un PUZ în Consiliul Local. PUZ-ul este conturat și este trimis pentru avize. Sper să avem avizele cât de curând și să intrăm cu el spre aprobare”, a explicat primarul Laurențiu Leoreanu. Întrebat de ce s-a început lucrarea înainte de a avea PUZ-ul, edilul a încercat să explice că deocamdată proiectul nu este funcțional, deci este în regulă: “Nu s-a făcut lucrarea. Barierele nu sunt funcționale. Acolo urmează amenajarea zonei, și nu vorbim de scuar, ci de ce este în spatele acestuia”.
“Strâns cu întrebările”, primarul a recunoscut că dreptatea este la mijloc, dat fiind faptul că legea este aceeași pentru toți romașcanii: „Dacă oricine altcineva ar fi făcut la fel, se oprea lucrarea. Și aici s-a oprit, pentru că nu funcționează. Se dorea să funcționeze, dar am oprit până ce vor avea toate avizele. Și dv. aveți dreptate. E la mijloc undeva. Era un proiect pe fonduri, sumele erau venite și trebuiau cheltuite. Nici nu trebuie să punem frână unor proiecte. Dacă am fi cerut revenirea la stadiu inițial și se aproba PUZ-ul, atunci ar fi fost o cheltuială dublă pentru investitor. E un compromis, dar pe care trebuie să faci când trăiești în societate. Cât timp compromisul nu produce disfuncții – nu este o problemă. Dacă PUZ-ul este respins, vom lua decizii. 50-50% sunt șanse ca acea PUZ să fie realizat deoarece sunt avize care s-au întors cu probleme”. Edilul a refuzat să dea detalii legate de problemele ce pot bloca acest proiect și spre final a aruncat mâța în curtea investitorului: “De ce îmi puneți întrebări nu numai mie?”, deși Primăria este autoritatea care în astfel de cazuri trebuie să ia măsuri.
Claudia MATEI