Arestat chiar în prima zi a acestui an, Ionuţ Ailincăi (31 de ani) din Izvoare, comuna Bahna, a fost trimis în judecată pentru omor. El a ucis un bărbat de 57 de ani, din Piatra-Neamţ, care locuia în casa părintească din Izvoare, într-o sărăcie lucie. Acest bărbat a avut îndrăzneala să-i ceară 5 lei lui Ailincăi, ca să-și ia ceva de băut. Ştia că tânărul, care este un ţigan lăutar, câştigă bine şi s-a gândit că şi-ar face pomană cu el. Numai că Ailincăi l-a umilit şi i-a spus să care o scară de-a lungul străzii, ca să-şi merite banii, care “trebuie munciţi”. Îndemnul la “muncă” a fost însoţit de înjurăturile aferente, aşa că bărbatul a ripostat şi i-a pulverizat lăutarului nişte spray lacrimogen în faţă. Scena s-a întâmplat în luna decembrie 2018, iar după acest episod Ailincăi a plecat câteva zile prin ţară, ocupat cu diverse cântări. S-a întors înainte de Crăciun, iar după câteva zile şi-a dat seama că se apropie un an nou şi nu vrea să lase lucrurile neclare. S-a îmbătat într-o seară şi, însoţit de un frate de-al lui, a intrat în casă peste bărbatul care-l înfruntase. L-a lovit, repetat, cu un par, până s-a rupt, după care a luat un scaun şi a dat, din nou, în omul deja căzut la pământ. Fratele lui a încercat să-l potolească, însă n-a reuşit. La anchetă, lăutarul a spus că victima era în viaţă când a plecat el de acolo şi n-a vrut decât să-i dea o lecţie.
Şeful de post din comuna Bahna a aflat despre conflictul dintre cei doi, a devenit suspicios când a văzut că bărbatul de 57 de ani nu mai apare prin sat şi a făcut verificările de rigoare. Cadavrul a fost transportat la morgă, iar criminalul a fost reţinut în ziua de 31 decembrie şi arestat pe 1 ianuarie 2019. Urmează să fie judecat şi condamnat pentru crima comisă.
C.M.