Boschetari și cerșetori căutați și sancționați de polițiștii locali

Poliția Locală Piatra Neamț a demarat joi, 7 februarie, una din acțiunile sale specifice în ideea de a combate cerșetoria, furtul din buzunare și faptele antisociale în municipiu. În comun cu reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra Neamț, polițiștii locali au legitimat și identificat oamenii fără adăpost, copii trimiși la cerșit de părinți și părinții care apelau împreună cu copiii la mila oamenilor. Au fost căutați oamenii străzii care își petrec viața prin baruri, provocând scandaluri, dar și persoanele care tulbură ordinea cu scandaluri în plină stradă. Totalul amenzilor contravenționale aplicate, pentru 37 de contravenții, a fost de 3.710 lei.

Boschetari și cerșetori căutați și sancționați de polițiștii locali”Exemple sunt multe. Au fost legitimate 96 de persoane, dintre care 17 au fost sancționate pentru lipsa actelor de identitate și 14 pentru cerșetorie. S-a reușit identificarea și găsirea unei femei care era căutată de reprezentanții DAS Piatra Neamț, pentru că apela la mila publică, cu un copil de 11 luni, deși se pare că beneficia de ajutor financiar, social, pentru condiția sa. A fost predată asistenților sociali pentru a dispune măsurile care se impun”, a precizat Eugen Pancu, directorul Poliției Locale Piatra Neamț. (I.Ș.)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora