Campania „Free to speak, safe to learn” – Democratic Schools for All, inițiată de Consiliul Europei și derulată de Ministerul Educației Naționale pentru aplicarea democrației în școli, a fost lansată în județul Neamț. Până la data de 6 mai 2018, profesorii, directorii și directorii adjuncți de la unitățile școlare de învățământ primar și secundar sunt invitați să răspundă unui sondaj on-line „Școli democratice pentru toți”. Sondajul cuprinde două chestionare, unul ce vizează experiența și opiniile respondenților privind conceptul de școli democratice și al doilea ce se adresează practicilor democratice implementate în școală.

isj 2014Chestionarele pot fi accesate la adresele: Chestionarul 1 şi Chestionarul 2. În urma informațiilor colectate va fi definitivat un set de criterii în vederea determinării școlilor democratice, alături de principalele teme care urmează a fi abordate în cadrul campaniei și va fi realizată o selecție a practicilor democratice la nivelul școlilor ce va fi promovată în cadrul conferinței de lansare a campaniei, cu invitarea de reprezentanți ai câtorva dintre aceste școli (un profesor, 3 elevi și directorul școlii).

Campania va fi lansată în luna noiembrie 2018, potrivit Inspectoratului Școlar Judeţen Neamț. (C.I.)

Articolul precedentL4 Cimentul, prima echipă care dă piept cu vedetele formaţiei Bradu Borca
Articolul următorA ucis un tânăr cu furca şi a primit 6 ani şi 2 luni de închisoare
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.