Astăzi, 8 iunie, cu începere de la ora 14,00, în Sala Cupolă a Bibliotecii Judeţene ”G.T. Kirileanu” Neamț, are loc lansarea volumului “Ştefan cel Mare şi moldovenii din vremea sa”, apărut recent la Editura Mega din Cluj sub semnătura lui Adrian Andrei Rusu. Prezentarea cărţii va fi realizată de dr. Vitalie Josanu.
Evenimentul este organizat de Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) Neamț în parteneriat cu biblioteca județeană.
Adrian Andrei Rusu este un cunoscut istoric și arheolog din România, născut la Mediaș în anul 1951. Este specialist în cercetarea monumentelor istorice medievale și premoderne, al culturii materiale, istoric al Evului Mediu clasic și târziu, al Transilvaniei. Este autorul unor studii în domeniul castelologiei, monasteriologiei, sticlăriei și ceramicii de construcție. În ultimii ani, și-a dedicat o parte din timp cercetărilor arheologice desfășurate la Mănăstirea Bistrița, jud. Neamț.
„În lucrarea de față, autorul face o trecere în revistă și o interpretare a întregului tezaur moștenit și cunoscut a fi din vremea lui Ștefan cel Mare. O analiză care pornește de la cetăți, curți domnești și mănăstiri și coboară până la ace de păr sau ceramică. Este un studiu ce atinge arta războiului, dar și viața cotidiană, de la “vlădică la opincă”.
Merită subliniat faptul că bogatul și ineditul material rezultat din cercetările arheologice efectuate la Mănăstirea Bistrița constituie adesea element de referință și chiar a stat la originea alcătuirii acestui demers științific”, precizează DJC Neamţ într-un comunicat de presă.
Angela Croitoru