La UPU, după ce și-au pierdut cunoștința

Trei persoane au ajuns, miercuri, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Neamț, după ce și-au pierdut cunoștința. Prima pacientă a fost o bătrână din Bicaz, în vârstă de 84 de ani. Octogenara, victimă a unui accident rutier, suferise un traumatism cranio-cerebral acut și o contuzie hemitorace dreapta.

În cel de-al doilea caz, a fost vorba despre un pietrean în vârstă de 36 de ani. Acesta a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut și fractură de antebraț stâng.

Ultimul pacient ajuns la UPU Piatra Neamț a fost tot un bărbat din Mărgineni, victimă a unei agresiuni, în urma căreia s-a ales, ca și ceilalți doi despre care am menționat anterior, cu un traumatism cranio-cerebral acut, dar și cu un traumatism al toracelui. După ce le-au fost acordate îngrijirile medicale de care au avut nevoie, toate cele trei persoane au fost lăsat să plece acasă, starea lor de sănătate neimpunând internarea. (A. SÎRBU)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...