Soţii Elena şi Vasile Ciocârlan din comuna Ştefan cel Mare sunt, fără îndoială, cei mai autentici continuatori ai meşterilor populari din zona Neamţului. El, un demn urmaş (în arta confecţionării măştilor) al lui Nicolae Popa din Târpeşti, ea, o femeie cu mâini de aur, confecţionează obiecte decorative din tot felul de textile sau alte materiale care se transformă în obiecte de artă unice. Înainte de a da ninsoarea, am poposit pentru câteva minute la gospodăria lor, devenită un adevărat muzeu de artă, aflată în centrul comunei. Când i-am rugat să se prezinte la reportofon au făcut-o oficial de parcă erau amândoi la starea civilă.

“Sunt Elena Ciocârlan din sat Cârligi comuna Ştefan cel Mare, judetul Neamţ şi-am văzut lumina zilei la 28 decembrie1955 în satul Şerbeşti, comuna Ştefan cel Mare, unde am învăţat să scriu şi să citesc cu nişte dascăli minunaţi, care, alături de familie, mi-au insuflat dragostea pentru tot ce este românesc. M-am trezit în casa parintească cu acul şi andrelele în mână pentru că, spunea mama mea, aşa-i stă bine unei fete, viitoare mamă şi gospodină. Am învăţat de la mama mea multe cât am stat acasă, dar odată ce-am crescut a trebuit să plec să învăţ mai mult şi până la urmă, tot acasă m-am întors, pe plaiurile natale, unde mi-am întâlnit jumătatea, alături de care, de 26 de ani, mi-am întemeiat o familie. Avem un baiat şi o fată care mi-au adus doi nepoţei, ca doi îngeraşi, cu care ne mândrim. Lucrez, alături de soţul meu, în Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Ştefan cel Mare. Îmi place să meşteresc tot felul de obiecte artizanale. Din toate ce le ştiu meşteri, o pasiune de suflet rămâne realizarea ornamentelor obţinute prin înnodarea manuală a firelor de cânepă. Cu aceste obiecte decorative se pot împodobi casele noastre, ale celor iubitori de artă populară, în diverse momente ale anului. Mă mândresc că am transmis aceasta pasiune şi elevelor mele. La un festival de artă populară de la Suceava au obţinut un bine meritat loc întâi. În permanenţă sunt alături de soţul meu în realizarea măştilor populare. Îl privesc cu un ochi critic şi mereu găsesc ceva de corectat. Ne ajutăm şi ne completăm reciproc în ceea ce facem”.

Acum are cuvântul soţul, Vasile Ciocârlan: “Eu m-am născut aici, la Ştefan cel Mare, în ziua de 18 februarie 1960. De la părinţii şi bunicii mei, care au fost ciobani de meserie din tată în fiu, am învăţat obiceiurile şi tradiţiile din partea locului, mai ales cele legate de sărbătorile de iarnă. În această perioadă a anului alergăm după dulciuri şi colăcei pe la vecinii din sat, cei care aveau porţile deschise. Vizitând, când eram mai mărişor, Muzeul din Târpeşti al regretatului artist popular Nicolae Popa şi la îndemnul acestuia, am încercat şi eu să realizez măşti populare tradiţionale, care, după cum ştim, au o semnificaţie aparte, aceea de a alunga spiritele rele care în aceasta perioadă coboară pe pământ şi dau târcoale gospodăriilor. Am realizat măşti reprezentând personaje care exprimă diverse stări sufleteşti şi care sunt confecţionate din resturi textile, blănuri tăbăcite şi coarne de la animale sacrificate. Până acum, am participat la multe expoziţii organizate în cadrul Asociaţiei meşterilor populari din zona Moldovei iar măştile realizate de mine au fost admirate şi apreciate de privitori, ceea îmi dă un imbold spre a merge mai departe şi de a contribui prin ceea ce fac, alături de alţi meşteri populari, la menţinerea şi transmiterea tradiţiilor şi obiceiurilor populare”.

L-am întrebat pe Vasile câte măşti are în ”stoc”, de vânzare, la această oră. Doar vreo 25, celelalte sunt la diferite expoziţii în ţară, la târguri tradiţionale din Covasna, Târgu Frumos, Paşcani. Sâmbătă şi duminică, 15-16 decembrie, aveau de mers la alt târg din Suceava, are o invitaţie, încă neonorată, la Sibiu – ne spune el. “Măştile mele ilustrează chipuri de oameni reali din preajmă, atunci când le confecţionez mă gândesc la defectele unora şi le mai îngroş puţin prin mască. Unora le dau chipuri de răzeşi, aşa cum le ştiu din cartea de istorie. Nu merg, în confecţionarea măştilor, pe caricaturizarea oamenilor cu orice preţ”.

Măştile lui Vasile Ciocârlan nu sunt expuse numai în muzeul propriu sau prin expoziţiile şi târgurile oficiale pe la care participă, ci sunt purtate, deseori, şi de flăcăii din sat care merg cu uratul. Dovadă că arta lui, departe de a avea doar un rol estetic, are şi un rol interactiv, contribuind la succesul spectacolelor de teatru focloric din zonă cu prilejul sărbătorilor de iarnă.