Iacoban (4)Joi, 22 Octombrie 2015, Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, domnul Constantin Iacoban va participa la activităţile care vor avea loc începând cu ora 11:00 la sediul U.M. 01407 cu ocazia Zilei Armatei Române.

“Armata, o componentă importantă a societăţii şi a statului nostru  are menirea să asigure funcţia de apărare a statului, fiind, totodată, şi o şcoală a bărbăţiei şi a patriotismului pentru tânăra generaţie. Apreciez înalt simţul datoriei, bărbăţia şi curajul de care aţi dat dovadă şi operativitatea cu care aţi răspuns apelului societăţii, oricând a avut ea nevoie de voi. În această zi deosebită, vă doresc multă sănătate, fericire, prosperitate şi  noi realizări şi succese în nobila misiune de apărare a patriei şi în viaţa personală”, este mesajul preşedintelui CJ Neamţ, cu prilejul Zilei Armatei Române.

În aceeaşi zi, începând cu orele 21.00, domnul Preşedinte Constantin Iacoban va fi prezent la festivităţile de închidere a Festivalului de Teatru. (ZCH NEWS)

Articolul precedentDGASPC Neamţ: Tot mai mulți nemțeni solicită certificat de handicap!
Articolul următorPoliţia, Biblioteca şi Crucea Roşie se raliază la Biblio-Şcoala de Pietoni
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.