Duminică, 14 octombrie, a avut loc etapa a cincea în cadrul Seriei A a Ligii a V-a. În partida care se anunţa cea mai echilibrată, Ozana Timişeşti a făcut un nou pas greşit, pe teren propriu, reuşind doar un 1-1 (0-0), cu nou înfiinţata ASF Girov. Au marcat: Gurzun/Nechita.

„A fost un meci de angajament de ambele părţi. Un meci echilibrat. Problema este că au fost doar doi arbitri, deoarece unul dintre tuşieri nu s-a prezentat. Noi credem că egalarea lor a fost din offside, dar nimeni nu poate confirma sau infirma, pentru că a fost tocmai pe partea cu tuşierul lipsă. Ne-au fost anulate două goluri pe semnalizări ale celuilalt tuşier. Să vedem ce spun cei de la AJF”, a declarat Iulian Trofin, preşedintele Ozanei Timişeşti.

ozana timisesti asf girov facebook„În primul rând, vreau să felicit echipa noastră, pentru efortul extraordinar depus în această partidă. Paradoxal, deși am obținut doar un egal, a fost poate cel mai muncit punct din toate partidele de până acum. Am dat încă o dată dovadă de determinare și caracter, reușind să egalăm în minutul 90, după ce luasem gol cu câteva minute mai devreme. În al doilea rând, felicit și echipa gazda, pentru jocul bun și pentru fair-play. Nu în ultimul rând, doresc să felicit brigada de arbitri, care a condus foarte bine jocul, deși unul dintre tușieri a lipsit. În ansamblu, consider că este un rezultat echitabil, chiar dacă ambele echipe puteau să obțină victoria”, a precizat Andrei Nica, reprezentantul formaţiei ASF Girov.

Favoritele continuă parcursul constant din acest sezon: Stejarul Ţibucani-Vulturul Costişa 0-1 (0-0) şi Bravo Bodeşti-Zorile Urecheni 3-2 (1-1).

vulturul bravo colaj 3Alte rezultate: Flacăra Brusturi-Viitorul Podoleni 4-2 (2-0) şi AS Grumăzeşti-Voinţa Dochia 1-4 (0-1).

CLASAMENT

1 VULTURUL COSTIŞA 5 4 1 0 22-6 13
2 BRAVO BODEŞTI 5 4 1 0 18-10 13
3 Voinţa Dochia 5 4 0 1 19-12 12
4 ASF Girov 5 2 2 1 15-11 8
5 Ozana Timişeşti 5 2 1 2 14-8 7
6 Stejarul Ţibucani 5 2 0 3 15-11 6
7 Flacăra Brusturi 5 2 0 3 11-21 6
8 Zorile Urecheni 5 1 1 3 8-17 4
9 Viitorul Podoleni 5 1 0 4 13-21 3
10 AS Grumăzeşti 5 0 0 5 3-21 0

Etapa a şasea programează duminică, 21 octombrie, meciurile: Vulturul Costişa-AS Grumăzeşti, Bravo Bodeşti-Flacăra Brusturi, Zorile Urecheni-Voinţa Dochia, ASF Girov-Stejarul Ţibucani, Viitorul Podoleni-Ozana Timişeşti. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Ozana Timişeşti)

Articolul precedentL5B Siretul Doljeşti câştigă locul 2, Arsenal Văleni şi Unirea Tămăşeni ţin aproape
Articolul următorL4 Speranţa Răuceşti-Energia Pângăraţi 5-1 (2-1) Gazdele mulţumite de victorie, oaspeţii că au… jucat!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.