L5B Siretul Doljeşti câştigă locul 2, Arsenal Văleni şi Unirea Tămăşeni ţin aproape

Duminică, 14 octombrie, a avut loc etapa a cincea în cadrul Seriei B a Ligii a V-a. În partida cea mai tare a etapei, Siretul Doljeşti a învins Unirea Tămăşeni, cu scorul de 3-2 (1-0). Au marcat: Vartolomei, Aenăşoaiei şi Demetercă/Cornilă şi Beda.

„Aşa cum am anticipat, a fost un meci frumos, între două echipe tinere, preocupate de a juca fotbal. Noi, fiind ceva mai experimentaţi, am învins. Îmi felicit jucătorii! Într-adevăr s-a jucat pentru locul doi, iar noi l-am obţinut”, a declarat Albert Lungu, organizatorul de competiţii al Siretului Doljeşti.

L5B Siretul Doljeşti câştigă locul 2, Arsenal Văleni şi Unirea Tămăşeni ţin aproape„Meci greu! La noi încep să apară probleme, sunt jucători accidentaţi, cei mai experimentaţi pleacă la muncă. Am avut pe teren 5 titulari născuţi în 2003. În aceste condiţii, rezultatul este foarte bun. Ne-au dominat, dar am avut şi noi ocazii. Obiectivul nostru principal rămâne creşterea juniorilor”, a precizat Cătălin Dumitriu, antrenorul Unirii Tămăşeni.

Într-o altă partidă: Stejarul Stăniţa-Arsenal Văleni 1-1 (0-0). „Azi (duminică – n.r.) am întâlnit o echipă bună, care ne-a pus mari probleme, mai ales în prima repriză. Am câştigat un punct în deplasare şi ne gândim deja la meciul cu cei de la Bozieni”, a menţionat Cristian Cocea, antrenor-jucător la Arsenal Văleni.

L5B Siretul Doljeşti câştigă locul 2, Arsenal Văleni şi Unirea Tămăşeni ţin aproapeAlte rezultate: Voinţa Bozieni-Voinţa Valea Ursului 2-2 (0-1) şi Moldova II Cordun-AS WST Oniceni 5-1 (1-1).

CLASAMENT

1VOINŢA VALEA URSULUI531115-910
2SIRETUL DOLJEŞTI530215-179
3Arsenal Văleni522113-78
4Unirea Tămăşeni522112-98
5Voinţa Bozieni522110-88
6Moldova II Cordun51229-135
7Stejarul Stăniţa511312-154
8AS WST Oniceni51049-173

Etapa a şasea programează duminică, 21 octombrie, meciurile: Voinţa Valea Ursului-Unirea Tămăşeni, Siretul Doljeşti-Moldova II Cordun, Voinţa Bozieni-Arsenal Văleni şi Stejarul Stăniţa-AS WST Oniceni. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Facebook)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Exit Poll pentru primăria capitalei. Ciprian Ciucu (PNL) este mare favorit

Actualizare ora 23.05. Numărătoarea arată surprize importante. Până la...

Piatra Neamț. Se întâmplă acum. Intervenție de urgență a ISU Neamț – la un caz medical

Actualizare: Din nefericire, forțele de intervenție au găsit o...

Iași: locuință distrusă într-un incendiu cauzat de coșul de fum

O familie din localitatea Răsboieni, comuna Țibănești, județul Iași,...

720 de șoferi nemțeni au primit numere de înmatriculare provizorii. Care este procedura

720 de șoferi nemțeni au primit numere de înmatriculare provizorii. Care este procedura

Iași: Explozie neurmată de incendiu într-un apartament – un bărbat a suferit arsuri

Iași: Explozie neurmată de incendiu într-un apartament – un bărbat a suferit arsuri

Exit Poll pentru primăria capitalei. Ciprian Ciucu (PNL) este mare favorit

Actualizare ora 23.05. Numărătoarea arată surprize importante. Până la...

Iași: locuință distrusă într-un incendiu cauzat de coșul de fum

O familie din localitatea Răsboieni, comuna Țibănești, județul Iași,...

720 de șoferi nemțeni au primit numere de înmatriculare provizorii. Care este procedura

720 de șoferi nemțeni au primit numere de înmatriculare provizorii. Care este procedura

Iași: Explozie neurmată de incendiu într-un apartament – un bărbat a suferit arsuri

Iași: Explozie neurmată de incendiu într-un apartament – un bărbat a suferit arsuri

Iași. Alegeri în regiunea Nord Est

Cu toate că alegerile pentru funcția de primar al...

Știre actualizată. Foto- video. Accident grav la Târgu-Neamț: tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața

Foto- video. Accident grav la Târgu-Neamț: tânăr de 23 de ani, resuscitat după ce a rămas încarcerat