L5 Siretul Doljeşti – echipă cu jucători tineri care au confirmat

Siretul Doljeşti a încheiat sezonul 2017-2018 al Ligii a V-a pe poziţia a şasea a clasamentului, un loc considerat bun, în condiţiile în care au lipsit foarte mulţi titulari. În schimb, s-a remarcat faptul că jucătorii tineri folosiţi au confirmat încrederea care li s-a acordat.

„A fost un campionat lung, cu 16 echipe înscrise, din care au parcurs tot sezonul 15. Consider că, pentru Liga a V-a, au fost multe echipe, fiind de dorit mai curând două serii a maxim 10 formaţii. În privinţa Siretului Doljeşti, cu mici probleme financiare, accidentări, plecări în străinătate, am reuşit să terminăm pe locul 6, un loc meritat, dar se putea mai mult. Ne-a ajutat şi primăria cât a avut posibilitatea, ne-a ajutat preşedintele asociaţiei, Marius Blaj, ne-a ajutat şi Albert Lungu. Ne-au plecat 8 jucători titulari la muncă în străinătate şi am abordat sezonul cu foarte mulţi tineri, care ne-au confirmat încrederea. Mă refer la Doru Ana, de doar 15 ani, la portarul Rafael Blaj, de 18 ani, la Marius Netedu – 17 ani, Andrei Andrieş – 18 ani sau Alexandru Matei – 20 de ani. Aş vrea să mai remarc că, din punct de vedere al fair-play-ului, cu mici excepţii, nu au fost probleme deosebite. Şi arbitrajele au fost destul de bune, sigur au fost şi ceva greşeli, dar arbitrii fiind tineri sigur vor progresa în viitor”, a declarat Ioan Diaconu, antrenor-jucător, pentru “Mesagerul de Neamţ”.

SIRETUL DOLJEŞTI în partida cu ENERGIA PÂNGĂRAŢI

Siretul Doljeşti a folosit următorul lot: Portari: Rafael Blaj (17 ani), Gabriel Cadar (19 ani), Emanuel Fecheta; Fundaşi: Emanuel Ciuchi, Irinel Dogariu, Alex Văduva, Alexandru Matei Goşman (20 ani), Florin Panainte (18 ani), Darius Eugen Imbrea (17 ani), Doru Valentin Ana (15 ani), Dragoş Mihai Danca (20 ani), Mircea Irinel Ştefan, Albert Lungu, Paul Iosif Tulbure; Mijlocaşi: Alexandru Aştefănoaie, Andrei Petru Andrieş (18 ani), Sergiu Emanuel Busuioc, Paul Ciocoiu, Ionel Aurelian Duca , Marius Netedu (17 ani), Petrică Luigi Aenăşoaei (17 ani), Florin Emanuel Cojocaru, Alexandru Gabriel Pita, Ioan Diaconu – antrenor-jucător; Atacanţi: Dragoş Emanuel Aenăşoaie, Alexandru Claudiu Demetercă, Silviu Dominic Farcaş (19 ani), Alin Fărăuanu. Preşedinte – Marius Blaj; Organizator de competitii – Albert Lungu. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Siretul Doljeşti)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Prețul la benzina standard a trecut de 10 lei pe litru. Motorina standard e aproape 11 lei/litru

Prețurile la carburanți continuă să crească și, în condițiile...

Bacău&Neamț Polițiștii, din nou pe DN 15

Polițiștii desfășoară astăzi o nouă acțiune pe DN15, pentru...

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...

Botoșani. Foto. A pierdut 40 tone de furaje din cauza unui foc de miriște. Pompierii și voluntarii au luptat patru ore cu focul!

Un incendiu s-a produs, vineri, 2 octombrie 2026, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Crasnaleuca, din județul Botoșani. Un depozit de furaje, situat într-o fermă, a fost cuprins de flăcări, după ce în apropiere cineva a dat foc la resturile vegetale de pe o miriște.