Duminică, 29 aprilie, va avea loc etapa a XXI-a în Liga a V-a. Cea mai interesantă partidă a rundei se anunţă a fi Siretul Doljeşti-Bravo Bodeşti. Deşi diferenţa în clasament dintre cele două echipe este de 20 de puncte, recenta victorie a echipei din Doljeşti pe terenul formaţiei Arsenal Văleni măreşte gradul de atractivitate al confruntării.
“Meciul poate fi considerat derby-ul etapei. Ne vom prezenta cu tot lotul. Partida va fi însă una dificilă. Şi ei vor trage la victorie, sunt şi orgolii la mijloc, joacă şi acasă. Nu va fi o tragedie dacă pierdem. Sperăm să ne descurcăm bine şi să revenim acasă bucuroşi. Următoarele trei etape sunt dificile, deoarece jucăm cu Arsenal Văleni, Voinţa Dochia şi Vulturul Costişa”, a precizat Florin Busuioc, antrenorul formaţiei Bravo Bodeşti.
Arsenal Văleni va încerca să recupereze punctele pierdute în deplasarea de la Voinţa Valea Ursului. “Duminică ne vom deplasa pe terenul celor de la Voinţa Valea Ursului, o echipă arţăgoasă, care joacă foarte bine pe teren propriu. Înfrângerea de miercuri, cu Siretul Doljeşti, de pe teren propriu, consider că a fost un accident, prin urmare mergem la Valea Ursului să câştigăm toate cele trei puncte. Sper ca, în această etapă, cei de la Siretul Doljeşti să joace la fel de bine cum au făcut-o cu noi, contra liderului Bravo Bodeşti. Duminică voi ţine cu Siretul!”, a declarat Cristian Cocea, antrenor-jucător la Arsenal Văleni.
Celelalte partide se dispută după următorul program: Stejarul Ţibucani-Voinţa Dochia, Pinii Tarcău-Flacăra Brusturi, Energia Pângăraţi-Voinţa Bozieni, Stejarul Stăniţa-Moldova II Cordun şi Viitorul Podoleni-Ozana Timişeşti. Vulturul Costişa va sta.
CLASAMENT
1 | BRAVO BODEŞTI | 18 | 17 | 1 | 0 | 65-17 | 52 | +22 |
2 | Vulturul Costişa | 19 | 12 | 5 | 2 | 58-28 | 41 | +14 |
3 | Arsenal Văleni | 18 | 13 | 1 | 4 | 69-26 | 40 | +10 |
4 | Ozana Timişeşti | 19 | 12 | 2 | 5 | 50-33 | 38 | +11 |
5 | Siretul Doljeşti | 18 | 10 | 2 | 6 | 42-35 | 32 | +5 |
6 | Energia Pângăraţi | 18 | 9 | 2 | 7 | 55-29 | 29 | +2 |
7 | Stejarul Stăniţa | 19 | 8 | 2 | 9 | 61-51 | 26 | -4 |
8 | Flacăra Brusturi | 18 | 7 | 4 | 7 | 36-39 | 25 | -2 |
9 | Pinii Tarcău | 19 | 7 | 4 | 8 | 33-45 | 25 | -5 |
10 | Voinţa Dochia | 18 | 7 | 1 | 10 | 46-49 | 22 | -5 |
11 | Voinţa Bozieni | 19 | 5 | 3 | 11 | 26-50 | 18 | -9 |
12 | Viitorul Podoleni | 19 | 4 | 5 | 10 | 33-63 | 17 | -7 |
13 | Voinţa Valea Ursului | 19 | 3 | 4 | 12 | 38-56 | 13 | -14 |
14 | Moldova II Cordun | 19 | 3 | 2 | 14 | 38-76 | 11 | -19 |
15 | Stejarul Ţibucani | 18 | 2 | 2 | 14 | 26-79 | 8 | -19 |
(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Bravo Bodeşti, Arsenal Văleni)