ciocan judecatorŞapte tineri din Vaslui care au violat şi sechestrat o adolescentă de 18 ani timp de mai multe ore, până când aceasta a leşinat, au fost plasaţi în arest la domiciliu, relatează gandul.info. După câteva luni de arest preventiv, magistraţii au decis că, având în vedere conduita suspecţilor de dinainte de incident, nu mai este necesară ţinerea lor după gratii.

“Tribunalul consideră că măsura preventivă a arestului la domiciliu este suficientă (…). Este adevărat că faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii prezintă o gravitate extrem de ridicată, însă aceasta nu poate să constituie prin ea însăşi un temei suficient pentru prelungirea pe o durată nelimitată a detenţiei provizorii”, a motivat instanţa.

Fata, elevă la Liceul „Ion Mincu” din Vaslui, făcea naveta cu autobuzul spre casă, la Muntenii de Sus. Într-o seară, în timp ce se afla în staţie, adolescenta a fost acostată de Silviu Burada (20 de ani), care a întrebat-o dacă nu vrea să o conducă el acasă cu maşina. Pentru că îl cunoştea de mai mult timp, aceasta a acceptat. În loc să o ducă însă la domiciliu, băiatul şi un prieten de-ai săi au dus-o pe un câmp, la Văleni, unde, ulterior au mai chemat alţi cinci amici. Timp de trei ore, fata a fost violată şi supusă la mai multe perversiuni sexuale, fiind abuzată până când a leşinat. Agresorii nu s-au oprit însă şi, după ce au stropit victima cu alcool pentru a-şi reveni, au violat-o din nou.

După toate acestea, băieţii au condus-o pe fată cu maşina până în apropierea locuinţei, unde au lăsat-o să plece cu condiţia să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. Adolescenta a povestit însă totul părinţilor, care au sesizat poliţiştii prin apel de urgenţă la 112, precum şi ambulanţa, victima fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, pentru îngrijiri medicale.

Cei şapte suspecţi – Silviu Burada (20 ani), Paul Burlacu (27 ani), Silviu Avădanei (21 ani), Petrică Bolboceanu (22 ani), Ionuţ Boicu (20 ani) şi Rotaru Alin (18 ani) – au fost reţinuţi la scurt timp şi duşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate.

dosare justitie 02Iniţial, pe tot parcursul cercetărilor, băieţii, au negat cu vehemenţă acuzaţiile procurorilor. Ulterior, după trimitea în judecată, pentru a scăpa cu o pedeapsă mai blândă, trei dintre ei – Ionuţ Bogdan Boicu, Alin Dumitru Rotaru şi Ioan Surleac -, şi-au recunoscut vina. Odată cu schimbarea atitudinii procesuale, cei trei tineri au solicitat instanţei înlocuirea măsurii arestării preventive, iar magistraţii Judecătoriei Vaslui le-au admis cererea.

Recent, Tribunalul Vaslui a considerat că inculpaţii din dosar, indiferent că îşi recunosc sau nu faptele, nu trebuie discriminaţi, astfel că instanţa a dispus înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu şi faţă de ceilalţi patru agresori, care nu şi-au recunoscut faptele: Silviu Burada, Silviu Avădănei, Petrică Bolboceanu şi Paul Burlacu.

Ţinând seama de toate circumstanţele cauzei, precum şi de conduita procesuală şi de celelalte împrejurări care caracterizează persoana inculpaţilor, Tribunalul consideră că măsura preventivă a arestului la domiciliu este suficientă pentru sigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni”, se arată în motivarea hotărârii pronunţată de Tribunalul Vaslui pe 9 aprilie. (ZCH NEWS)

Articolul precedentACTUALIZARE Primarul Nichita şi doi şefi din Poliţia Locală au fost reţinuţi. Comunicat oficial DNA
Articolul următorEfectul “managementului performant” la FC Ceahlăul: “Am jucat cu ghete de împrumut! Nu-mi permit o pereche nouă!”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.