Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat, în această dimineaţă, prognozele, astfel că jumătatea de est a ţării rămâne avertizată cu COD PORTOCALIU sau GALBEN. Avertizările sunt valabile pe 16 iunie, între orele 10:00-23:00.
Judeţele Bacău (est), Iaşi şi Vaslui sunt avertizate cu COD PORTOCALIU: “În jumătatea de est a Munteniei, în cea mai mare parte a Moldovei și nordul Dobrogei, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice și, pe alocuri, grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 30-40 l/mp și pe spații mici 50-70 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50-60 km/h“, potrivit ANM.
Cu COD GALBEN sunt avertizate judeţele Bacău (vest), Botoşani, Neamţ şi Suceava: “În intervalul menționat, în nordul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și local în Muntenia, Dobrogea și la munte, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și, izolat, grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 20-25 l/mp și, izolat, 35-45 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 45-55 km/h, iar în Carpații Meridionali, la altitudini mari, peste 80-90 km/h. Astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi pe durată scurtă şi în celelalte regiuni”, menţionează sursa citată. (M. CONSTANTINESCU; HARTA: ANM)