WhatsApp Image 2022 07 19 at 13.07.04Echipaje ale Poliţiei Locale Piatra Neamţ, Compartimentul Activităţi Comerciale, au efectuat veificări la 21 de unităţi de alimentaţie publică care deţin terase sezoniere şi numai 11 dintre acestea aveau documentele legale necesare. Celelalte 10 au fost somate să intre în legalitate în următoarele 15 zile, altfel fiind pasibile de amenzi cu o valoare cuprinsă între 1500 şi 2500 de lei.

WhatsApp Image 2022 07 19 at 13.06.27“Acțiunea cu caracter preventiv, s-a desfășurat în perioada 07.07.2022 – 15.07.2022, urmărindu-se dacă agenții comerciali dețineau documentele complete pentru funcționarea teraselor sezoniere (acorduri, avize eliberate de Primăria Municipiului Piatra Neamț, pentru ocuparea cu terase în sezon estival, a domeniului public). Până în prezent, în urma desfășurării acțiunii specifice nu au fost aplicate amenzi, dar în același context, reamintim deținătorilor de terase sezoniere în municipiul Piatra Neamț, că ”terasele sezoniere vor funcționa doar în baza unui acord de ocupare a domeniului public însoțit de avizul favorabil al arhitectului șef al municipiului, emise de către autoritatea administrației publice locale. În cazul în care se constată amplasarea pe domeniul public de mobilier stradal neautorizat acesta va fi ridicat de îndată și necondiționat, prin măsuri administrative de desființare conform Legii 50/1991” (H.C.L. 43/2022, art. 2)”, precizează Irina Ştefănescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.

La nici una dintre terasele verificate nu a fost ridicat mobilierul stradal neautorizat, în condiţiile în care acţiunea a avut un caracter preventiv.

Unităţile verificate sunt din categoria barurilor, cafenele, patiseriilor sau cofetăriilor.

A.C.

Foto: IPJ Neamț

Articolul precedentA început prorgamul Start-Up Nation 2022
Articolul următorDSP Neamț: ușoară creștere a cazurilor cu Covid, două focare în două spitale
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.