Arnold Schuler

O delegaţie oficială reprezentând Provincia Autonomă Bolzano (numită şi Tirolul de Sud) din Italia se va afla, începând de astăzi şi până joi dimineaţă, în judeţul Neamţ, pentru a stabili forme şi instrumente de cooperare între cele două părţi, precum şi pentru perfectarea unui acord de colaborare, se arată într-o informare de presă remisă de Instituţia prefectului. Potrivit aceluiaşi document, delegaţia formată din cinci membri, specialişti în agricultură, păduri şi formare profesională, este condusă de Arnold Schuler, anunţat drept „ministru federal pentru agricultură, silvicultură, protecţie civilă şi municipalităţi”.

Provincia Autonomă Bolzano este una din cele două provincii ale regiunii Trentino – Tirolul de Sud, care alături de Friuli – Veneţia Giulia, Sardinia, Sicilia şi Valle d’Aosta se bucură de un statut special peste gradul constituţional de autonomie.

Vizita este facilitată de Filiala Neamţ a Forumului Montan Român (preşedinte al Consiliului Director este Lazăr Latu), care a pus bazele relaţiilor bilaterale în anul 2012. S-a început cu o vizită a unei delegaţii tiroleze, formată din 11 specialişti în problematica zonei montane, în iulie acelaşi an, după care, în septembrie, a urmat vizita de răspuns a nemţenilor. Atunci s-au stabilit paşii ce trebuie urmaţi pentru realizarea unui parteneriat inter-regional. Luna mai 2013 a însemnat deplasarea în Neamţ a unui lector specializat în fabricarea brânzeturilor. Acesta a susţinut, la Farcaşa, un curs destinat fermierilor din ariile montane ale judeţului. Dat fiind interesul participanţilor, în aprilie a.c., un grup de 10 fermieri a participat la un stagiu organizat în Tirol, în cadrul Şcolii Tehnice Agricole din Salern.

Delegaţia italiană, în aceste zile, pe lângă întâlnirile cu oficialii judeţului, va participa la o acţiune de promovare a comunelor Ceahlău şi Grinţieş, va vizita o fermă zootehnică la Poiana Teiului şi o pensiune din staţiunea Durău. La program participă reprezentanţi ai instituţiilor publice din domeniul agricol şi silvic, ai Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ şi Grupurilor de Acţiune Locală, alături de membri ai Forumului Montan Român – Filiala Neamţ.

Reinhold Messner 3

Dezvoltarea zonei montane a fost şi rămâne o prioritate transmisă din generaţie în generaţie, fără rezultate practice semnificative atâta vreme cât centralizarea a sufocat proiectul. Cadrul de cooperare inter-regională din Uniunea Europeană poate deschide, în sfârşit, alte căi de abordare şi concretizare. În acest sens, un parteneriat cu Tirolul de Sud – dincolo de politică şi accentele separatiste specifice tirolezilor din Italia – este privit cu maxim interes şi optimism. Mai mult ca sigur, cu prilejul acestei vizite nu se va finaliza niciun acord de cooperare, datorită paşilor şi procedurilor obligatorii pe partea noastră de reglementări legale. O declaraţie comună de intenţie ar fi însă un semnal încurajator. La fel de încurajator ar fi ca la o următoare întâlnire de lucru să fie invitaţi tirolezul Reinhold Messner, cel mai mare alpinist şi explorator montan al tuturor timpurilor, alături de prietenul său pietrean Ticu Lăcătuşu.

Viorel COSMA

Articolul precedentConcurs hipic de excepție la Piatra Neamț
Articolul următorCanicula – alarmă falsă în județul Neamț