Jandarmii în sprijinul elevilor

jandarmi

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ continuă seria de activităţi desfăşurate în sprijinul elevilor aflaţi în tabere din Neamţ. Zilele trecute, jandarmii din cadrul Postului Montan Durău au fost gazda elevilor aflaţi în tabăra „Floare de colţ” din Durău. Cu această ocazie, copiii au putut să înveţe regulile ce trebuie respectate pe timpul deplasării în zonele montane, modalităţi de construire a unui adăpost, acordarea primului ajutor, dar şi rolul jandarmilor montani. În debutul activităţilor, subofiţerii jandarmi au organizat un punct de informare şi un atelier de lucru, în continuare trecând la activităţi practice, jandarmii conducându-i pe aceştia pe traseele turistice până la Cascada Duruitoarea, Vârful Toaca, Cabana Dochia, etc. Jandarmii montani vor derula astfel de activităţi cu toţii copii ce vor fi cazaţi în  tabăra „Floare de colţ” din Durău, aproximativ 150 săptămânal, până pe 5 septembrie. Copii cazaţi în această tabără sunt, în special, din Bacău, Iaşi, Bucureşti sau Brăila. (M.C.)

Autor:

Ultima ora

Suceava. Exercițiul CROSSFLOOD FSX a intrat în faza operațională

Exercițiul internațional de protecție civilă „CROSSFLOOD FSX”, desfășurat în...

Știre actualizată. Femeie ucisă de concubin. Bărbatul s-a aruncat de la etajul 4

Actualizare 30 septembrie: Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț...

Neamț. Ancheta de Circulație „Origine – Destinație”

În toamna aceasta, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii...