0:00

Inaugurarea grădiniței și a căminului cultural din Dobreni, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* grădinița ultramodernă și căminul cultural, ambele situate în imediata vecinătate a primăriei, sunt obiective de investiţii incluse în proiectul integrat în valoare de 2,5 milioane de euro

Ieri, în comuna Dobreni au fost inaugurate două dintre obiectivele de investiții incluse în proiectul integrat în valoare de 2,5 milioane de euro, fonduri europene integral nerambursabile. În fapt, este vorba despre o grădiniță ultramodernă și de căminul cultural, ambele situate în imediata vecinătate a primăriei.

La acest eveniment, alături de primarul Daniel Ceaușu au ținut să fie prezente oficialitățile județului, în frunte cu președintele Consiliului Județean Neamț, Culiță Tărâță, vicepreședintele Dan Manoliu, prefectul George Lazăr, subprefectul Vlad Angheluță, dar și deputatul Ioan Munteanu și senatorul Leonard Cadăr, alături de șeful Inspectoratului Școlar Județean Neamț, Viorel Stan.

Panglica inaugurală a ambelor edificii a fost tăiată de primarul comunei, alături de prefect și de președintele Consiliului Judeţean. Pentru ca activitatea care urmează să se desfășoare în cele două clădiri să fie una cât mai fructuoasă, părintele Nicolae Coșofreț a oficiat o slujbă de sfințire și binecuvântare. „Bunul Dumnezeu să vă dea sănătate, să reverse asupra tuturor binecuvântările sale și să ne păzească pe toți în pace unii cu alții și sănătoși”, a spus părintele.

„Este un model demn de urmat”

Președintele Consiliului Judeţean Neamț, Culiță Tărâță, s-a arătat foarte încântat de lucrurile pe care le-a văzut și de felul în care administrația publică locală din Dobreni a știut să ducă la bun sfârșit aceste două investiții. „Mă bucură ceea ce văd, sunt lucrări de foarte bună calitate, la niște obiective de foarte mare utilitate pentru întreaga comunitate. Îi mulțumesc domnului primar pentru invitația de a lua parte la ceremonia de inaugurare a acestor două clădiri ultramoderne. Mi-aș dori ca în fiecare comună din județ să existe ceea ce, începând de astăzi, există în Dobreni. Este un model demn de urmat pentru întreg județul Neamț”, a opinat șeful Consiliului Județean Neamț.

„Unde se vrea, se poate”

La fel de mulțumit s-au arătat și șeful ISJ Neamț, și parlamentarii prezenți. „Comuna Dobreni are acum cu ce se mândri. Sunt două clădiri cu totul excepționale, care cu siguranță își vor dovedi utilitatea în intervalul imediat următor. Avem nevoie de condiții bune pentru desfășurarea activităților culturale și a celor instructiv- educative”, a conchis Viorel Stan. „S-a muncit mult, dar rezultatele se văd, lucrurile vorbesc de la sine”, a spus și Ioan Munteanu. „Unde se vrea, se poate”, a adăugat Leonard Cadăr. „Felicit inițiativa domnului primar și a consilierilor locali, pentru edificarea acestor două investiții, construite la standarde europene. E de apreciat că instituțiile județene și cea locală și-au dat mâna pentru ca aceste investiții să poată prinde contur”, a apreciat prefectul George Lazăr.

„Inaugurăm două obiective importante”

Cel mai mulțumit este, pe bună dreptate, primarul comunei, omul care s-a implicat direct în toate aceste acțiuni, fiind vorba de comuna pe care o păstorește. „Mi-am dorit foarte mult să ajungem în această zi. Inaugurăm două obiective extrem de importante pentru comuna noastră, investiții care fac parte din cel mai amplu proiect derulat la Dobreni până în momentul de față. Pe lângă grădiniță și căminul cultural pe care le inaugurăm astăzi, în proiectul integrat mai este prinsă și rețeaua de alimentare cu apă și canalizarea, precum și asfaltarea drumurilor comunale. La acestea, mai avem , încă, de lucru, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, și cu înțelegere între noi, vom reuși să le ducem la bun sfârșit. Nu va fi ușor, având în vedere vremurile tulburi prin care trecem din punct de vedere economic. Dar nici nu e imposibil. Mulțumesc tuturor oficialităților pentru onoarea pe care ne-au făcut-o, fiind astăzi alături de noi”, a încheiat Dan Ceaușu, primarul comunei Dobreni.

Inaugurarea grădiniței și a căminului cultural din Dobreni, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Inaugurarea grădiniței și a căminului cultural din Dobreni, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Alex SÎRBU

Articolul precedentLa Poiana Teiului se reia tradiția
Articolul următorZănești: Nuntă de aur cu nuntași faimoși